UPDATE - „Iranul se prăbuşeşte complet”, afirmă Donald Trump înainte de anunţarea sancţiunilor economice

UPDATE - „Iranul se prăbuşeşte complet”, afirmă Donald Trump înainte de anunţarea sancţiunilor economice

Preşedintele Donald Trump a afirmat luni, pe platforma sa Truth Social, că Iranul „se prăbuşeşte complet”, cu câteva ore înainte de anunţarea detaliilor sancţiunilor economice americane împotriva Teheranului.

„IRANUL SE PRĂBUŞEŞTE COMPLET!!!”, a declarat preşedintele american, în timp ce secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, anunţase cu o zi înainte un „Ziua Z economică” împotriva Iranului pentru luni, făcând referire la debarcarea aliaţilor din 1944 în Franţa, care a contribuit la învingerea Germaniei naziste.

Scott Bessent urmează să anunţe un plan de intensificare a presiunii asupra economiei iraniene în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc luni după-amiază.

Într-un editorial publicat duminică în Financial Times, Bessent s-a făcut ecoul unor declaraţii anterioare ale lui Trump şi a afirmat că „se apropie o zi decisivă din punct de vedere economic pentru Iran” ameninţând ţările care fac afaceri cu Teheranul, fără a oferi însă prea multe detalii despre ceea ce urmează să anunţe.

Tot luni, moneda iraniană a scăzut la un minim istoric de peste două milioane de riali pentru un dolar american pe piaţa liberă, potrivit site-urilor web care urmăresc evoluţia monedei.

Administraţia Trump mizează pe faptul că o presiune economică fără compromisuri va forţa, în cele din urmă, Iranul să capituleze, lucru pe care atacurile militare nu au reuşit să-l realizeze.

Strategia ar putea funcţiona, pentru că economia iraniană este în mod evident în criză.

Dar, la fel ca în cazul confruntărilor militare, Iranul beneficiază şi pe frontul economic de un război asimetric. Iar timpul necesar pentru a aduce Iranul la ordine s-ar putea să nu fie neapărat în favoarea lui Trump, comentează CNN.

Deşi Iranul nu poate provoca Statelor Unite acelaşi tip de suferinţă economică pe care SUA i-o pot provoca lui, acesta dispune de un atu: alegerile intermediare din 2026. Preţurile ridicate ale benzinei - care în prezent depăşesc în medie 4 dolari pe galon, potrivit GasBuddy - se răsfrâng asupra multor alte aspecte ale economiei americane aflate în dificultate. Şi, ceea ce este esenţial, ele servesc, de asemenea, ca o reamintire zilnică a inflaţiei stagnante, care ar putea fi cea mai mare problemă electorală a Partidului Republican.

Dacă preţurile la benzină nu scad în lunile următoare, poporul american nu va suferi la fel cum vor suferi iranienii sub sancţiuni economice severe. Însă alegătorii americani ar putea foarte bine să adreseze o mustrare semnificativă partidului lui Trump, care îl va lăsa rănit politic pe preşedinte în ultimii doi ani ai mandatului său.

Luni, mai erau doar 71 de zile până la ziua alegerilor.

CE OPŢIUNI AU SUA?

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat săptămâna trecută război economic împotriva Iranului, promiţând să izoleze regimul printr-o măsură prin care speră să obţină ceea ce forţa militară nu a reuşit până acum -  capitularea.

SUA vizează deja vânzările de petrol ale Iranului, impunând un blocaj care reduce semnificativ cantitatea de petrol iranian exportată către cumpărătorii internaţionali, inclusiv China. Însă sancţionarea cumpărătorilor sau a băncilor chineze pare o măsură puţin probabilă în perspectiva vizitei de stat a preşedintelui Xi Jinping în SUA, din luna septembrie.

Kpler, care monitorizează mişcările navelor, estimează că Teheranul ar putea avea deja suficient petrol în afara blocadei pentru a-şi asigura venituri din exporturi pentru aproximativ patru luni, dar a precizat că veniturile din petrol ar putea scădea la zero după această perioadă dacă exporturile Teheranului vor fi strangulate.

Economia Iranului a suferit deja un şoc major din cauza războiului şi se confruntă cu o inflaţie galopantă, dar ar putea dura multe luni până când economia va fi distrusă complet.

În urma deceniilor de sancţiuni impuse de SUA, Iranul a dezvoltat o „economie de supravieţuire, care îi permite să suporte mai multă suferinţă economică pe termen lung”, a declarat Jorge Leon, şeful departamentului de analiză geopolitică al firmei de consultanţă Rystad.

Pentru a strânge cu adevărat şuruburile, Trump va trebui să combată reţelele clandestine bancare şi de comerţ care permit Iranului să eludeze sancţiunile şi să procure arme. Potrivit Trezoreriei SUA, acest demers va necesita o acţiune de reprimare a reţelelor care operează în special prin Emiratele Arabe Unite, Hong Kong şi Singapore.

Într-o lovitură semnificativă adusă regimului iranian, Emiratele Arabe Unite au anunţat miercurea trecută că au suspendat toate tranzacţiile comerciale şi financiare cu Iranul. Totuşi, restricţionarea tuturor activităţilor ilicite – inclusiv, după cum a spus Trump, „contrabanda cu petrol, tranzacţiile swap, transferurile de numerar, casele de schimb valutar, registrele navale (şi) companiile-paravan” – va necesita o coordonare considerabilă între mai multe ţări şi nu se va întâmpla peste noapte.

SUA IMPUN SANCŢIUNI IRANULUI DIN 1979

Statele Unite impun sancţiuni împotriva Iranului încă din 1979, după ce Ambasada SUA din Teheran a fost ocupată în urma Revoluţiei islamice. Un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului (CRS) privind sancţiunile SUA împotriva Iranului arată că acestea au fost utilizate pentru a „descuraja, limita şi încuraja schimbarea comportamentului ostil al regimului iranian”.

„Sancţiunile SUA împotriva Iranului sunt, probabil, cel mai extins şi cuprinzător set de sancţiuni pe care Statele Unite îl menţin împotriva oricărei ţări”, se menţionează în raport.

Sancţiunile financiare sunt de o amploare considerabilă, interzicând aproape tot comerţul SUA cu Iranul, blocând activele guvernului iranian din ţară şi interzicând asistenţa străină şi vânzările de arme, subliniază raportul.

În 2013, Biroul de Control al Activelor Străine din cadrul Departamentului Trezoreriei a declarat că SUA pot vinde alimente, medicamente şi dispozitive medicale către Iran.

Conform raportului CRS, SUA au, de asemenea, dreptul să furnizeze echipamente de telecomunicaţii iranienilor pentru a-i ajuta să ocolească încercările regimului iranian de a bloca accesul la internet.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră