Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iranul a declanşat procesul menit să producă uraniu îmbogăţit în proporţie de 20% la uzina subterană de la Fordo - principala sa măsură de dezangajare din Acordul de la Viena din 2015 menit să-i limiteze programul nuclear, relatează AFP.

În mai 2019, la un an de la retragerea unilaterală a Statelor Unite din acest acord şi reimpunerea unor sanţciuni americane Republicii islamice, Teheranul începea să se retragă din principalele angajamente pe care şi le-a asumat prin acord, inclusiv cu privire la limita nivelului îmbogăţirii uraniului.

Acuzat de mai multe ţări occicentale şi de către Israel, inamicul său jurat, Iranul a negat întotdeauna faptul că vrea să se doteze cu arma atomică.

”Procesul de producere a uraniului îmbogăţit 20% a început la complexul de îmbogăţire Shahid Alimohammadi (Fordo)”, situat la 180 de kilometri sud de Teheran, a declarat Ali Rabii, citat pe site de către televiziunea de stat.

Potrivit purtătorului de cuvânt, preşedintele iranian Hassan Rohani a dat ordinul ”în acest ultime zile”, iar ”procesul de injectare a gazului a început acum câteva ore”.

Într-o scrisoare datată la 31 ianuarie, Iranul a anunţa Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) că vrea să producă uraniu îmbogăţit la nivelul de 20%, nivelul pe care-l practiva înaintea încheierii Acordului de la Viena.

”COMPROMITEREA VIITORULUI”

Agenţia arată, în ultimul său raport, publicat în noiembrie, că Teheranul îmbogăţeşte uraniu la un nivel de puritate mai mare decât limita prevăzută prin acordul din 2015, de 3,67% - însă fără să depăşească pragul de 4,5% - şi că respectă în continuare regimul foarte strict de inspeciţie al agenţiei ONU.

Însă în acest dosar au loc perturbări după asasinarea unui fizician nuclear iranian, Mohsen Fakhrizadeh.

În urma acestui asasinat, atribuit de către Iran Israelului, Parlamentul iranian, majoritar conservator, a adoptat o lege controversată care prevede să se producă şi să se depoziteze - anual - ”cel puţin 120 de kilograme de uraniu  îmbogăţit la nivelul de 20% şi ”să se pună capăt” inspecţiilor AIEA, memite să verifice că ţara nu caută să se doteze cu bomba atomică.

Guvernul preşedintelui moderat Rohani s-a opus acestei iniţiative, denunţată de ceilalţi semnatari ai Acordului de la Viena, care au îndemnat Teheranul, în decembrie, ”să nu compromită viitorul”.

Acest acord a fost încheiat după ani de negocieri dure între Iran şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU - China, Franţa, Germania, Regatul Unit, Rusia şi Statele Unite.

”OBLIGAT”

Consiliul Gardienilor Constituţiei - care arbitrează litigiile între Guvern şi Parlamentul iraniene - a aprobat legea în decembrie, iar mai mulţi oficiali, inclusiv ministrul de Externe Mohammad Javad Zarif, au anunţat că Guvernul se va conforma acestei hotărâri.

Rabii a precizat luni că poziţia Guvernului faţă de această lege rămâne aceeaşi, ”dar că se consideră obligat să o pună în aplicare”.

Începând din mai 2019, Iranul a început să se retragă din principalele angajamente pe care şi le-a asumat în cadrul Acordului de la Viena, menit să limiteze programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse.

Această dezangajare a început la un an după ce Donald Trump a retras în mod unilateral Statele Unite din acest acord şi a reimpus şi multiplicat sancţiuni americane, care au privat Iranul de beneficiile scontate prin încheierea acordului şi au arncat ţara într-o recesiune gravă.

Anunţarea reluării îmbogăţirii uraniului la nivelul de 20% intervine cu doar câteva săptămâni înainte de plecarea de la Casa Albă a preşedintelui american în exerciţiu Donad Trump, care a purtat o campanie de ”presiune maximă asupra Iranului”.

Venirea la putere a preşedintelui ales Joe Biden alimentează speranţe ale unei salvări a pactului.

Însă o eventuală expluzare a inspectorilor AIEA şi o reluare a activităţilor de îmbogăţire a uraniului la un nivel de 20% ar risca o trimitere a daosarului nuclear iranian în faţa Consiliuluide Securitate al ONU şi o torpilare definitivă a acestui text, potrivit unor observatori.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.