Iranul anunţă că a primit un răspuns oficial de la SUA cu privire la planul său de încetare a conflictului şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Iranul anunţă că a primit un răspuns oficial de la SUA cu privire la planul său de încetare a conflictului şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Iranul a primit un răspuns oficial de la Statele Unite la ultima sa ofertă în vederea opririi Războiului din Orientul Mijlociu, anunţă miercuri Guvernul iranian, citat de o publicaţie de stat, fără să precizeze conţinutul răspunsului, relatează AFP.

"Azi (miercuri), în Consiliul de Miniştri, propunerea părţii americane i-a fost prezentată preşedintelui Massoud Pezeshkian de către ministrul de Externe Abbas Araghchi", a declarat agenţiei oficiale iraniene de presă Irna o purtătoare de cuvânt a Guvernului, Fatemeh Mohajerani.

După peste şapte luni de conflict şi de impas diplomatic, negocieri indirecte s-au reluat, săptămâna trecută, între americani şi iranieni, în marja Adunării Generale a ONU, la New York, însă rezultatul lor rămâne foarte incert.

Iranul a anunţat că a prezentat şapte condiţii în vederea unei încheieri a ostilităţilor şi redeschiderii Strâmtorii Ormuz - principalul punct de blocaj în acest război.

Nu toate cele şapte condiţii sunt cunoscute în mod public.

Însă Teheranul cere o încetare a ostilităţilor pe toate fronturile în Orientul Mijlociu - inclusiv în Liban, unde Israelul luptă împotriva Hezbollahului proiranian -, o deblocare a activelor în străinătate, o ridicare a sancţiunilor impuse sectorului petrolier şi o ridicare a blocadei americane.

Preşedintele american Donald Trump a respins sâmbătă, în faţa presei, această propunere, însă Teheranul aştepta un răspuns oficial prin mediatori din Qatar.

Teheranul a închis Strâmtoarea Ormuz după ce Statele Unite şi Israelul au lansat la sfârşitul lui februarie Războiul din Iran.

Washingtonul a ripostat, câteva luni mai târziu, şi a impus o blocadă porturilor iraniene, care penalizează exportul de petrol brut al Iranului.

Pe teren, s-a observat o acalmie în ultimele săptămâni.

Statele Unite nu au mai atacat Iranul de la 1 septembrie, în pofida unor atacuri cu regularitate împotriva unor nave la Strâmtoarea Ormuz.

Washingtonul şi-a intensificat însă războiul economic împotriva Teheranului şi a impus sancţiuni tuturor companiilor aeriene iraniene şi a ameninţat eventuale întreprinderi străine care le oferă asistenţă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră