Iranul anunţă că a lovit cu rachetă o fregată americană în Strâmtoarea Ormuz, ”în apropierea portului Jask”, CENTCOM dezminte

Iranul anunţă că a lovit cu rachetă o fregată americană în Strâmtoarea Ormuz, ”în apropierea portului Jask”, CENTCOM dezminte

Iranul a tras două rachete împotriva unei fregate americane care se apropia de Strâmtoarea Ormuz, blocată de la începutul Războiului din Iran, la 28 februarie, a anunţat luni agenţia iraniană de presă Fars, a Gardienilor Revoluţiei, o informaţie dezminţită imediat de către Statele Unite, relatează AFP.

"Fregata, care naviga luni în Strâmtoarea Ormuz, încălcând regulile de navigaţie şi securitatea maritimă, în apropierea portului Jask, a fost vizată într-un atac cu rachetă după ce a ignorat un avertisment al Marinei iraniene", scrie Fars.

Agenţia nu citează nicio sursă.

Nicio altă confirmare oficială nu coroborează această informaţie în acest stadiu.

Armata americană a dezminţit luni, pe X, că vreuna dintre navele sale a fost lovită de către Iran în Strâmtoarea Ormuz, aşa cum susţine Fars, în contextul în care Washingtonul vrea să escorteze nave blocate la Golful Persic.

"Nicio navă a Marinei americane (US Navy) nu a fost atinsă" în Strâmtoarea Ormuz, a dezminţit imediat Comandamentul Militar american Central (CENTCOM).

"Forţele americane susţin «Project Liberty» şi aplic blocada navală a porturilor iraniene", anunţă CENTCOM.

Marina americană intenţionează să ajute nave ale unor ţări terţe "care nu au nimic de-a face cu Războiul din Orientul Mijlociu" să părăsească zona, a anunţat Donald Trump.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat duminică că Statele Unite urmează să "ghideze în deplină siguranţă" navele blocate ale unor ţări terţe prin Strâmtoarea Ormuz, tranzitată înainte de război de o cincime dintre hidrocarburile vândute în lume.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră