Iranul afirmă că trecerea în siguranţă prin Strâmtoarea Ormuz este posibilă după ce SUA au suspendat „Proiectul Libertate”

Iranul afirmă că trecerea în siguranţă prin Strâmtoarea Ormuz este posibilă după ce SUA au suspendat „Proiectul Libertate”

Trecerea în siguranţă prin Strâmtoarea Ormuz este posibilă în conformitate cu „noile proceduri” adoptate după suspendarea operaţiunii militare americane de scurtă durată vizând această cale navigabilă, a declarat miercuri Marina Gărzilor Revoluţiei, potrivit presei iraniene, relatează CNN.

Aceasta pare a fi prima reacţie a Iranului la suspendarea de către Washington a "Proiectului Libertate", o operaţiune menită să ghideze navele comerciale prin strâmtoarea supusă blocadelor iraniene şi americane pe parcursul războiului.

SUA au lansat misiunea duminică, dar au oprit-o marţi, invocând progresele înregistrate în negocierile de pace.

Comunicatul nu a specificat care sunt noile proceduri, dar a mulţumit căpitanilor şi armatorilor staţionaţi în Golful Persic şi în Marea Omanului pentru cooperarea lor în ceea ce priveşte trecerea prin strâmtoare "în conformitate cu reglementările Iranului".

Iranul şi-a revendicat suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz şi a anunţat planuri de a percepe taxe de la nave pentru tranzitul în siguranţă prin această cale navigabilă strategică. Mulţi lideri mondiali au avertizat că un astfel de plan ar fi ilegal în conformitate cu dreptul maritim şi ar crea un precedent periculos. Intransigenţa Iranului în această chestiune ar putea pune în pericol un nou efort diplomatic de a pune capăt războiului.

CITEȘTE ȘI Trump ameninţă Iranul cu lovituri aeriene intensificate, dacă nu încheie un acord
CITEȘTE ȘI Axios: SUA şi Iranul se apropie de un memorandum de înţelegere, de o pagină, pentru a pune capăt conflictului
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră