Parlamentul irakian a acceptat, duminică, demisia guvernului Adel Abdel Mahdi, iar acum îi va cere preşedintelui republicii, Barham Saleh, să aleagă un nou premier, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În aşteptarea numirii unui nou premier, Mahdi, va rămâne pentru a gestiona afacerile curente.

Votul din parlament vine la două zile după ce premierul Mahdi şi-a anunţat intenţia de a demisiona, după ce ayatollahul Ali Sistani a cerut înlocuirea sa ca urmare a două luni de manifestaţii marcate de violenţe soldate cu peste 420 de morţi şi mii de răniţi.

Duminică, pentru prima dată după două luni de proteste, un ofiţer de poliţie a fost condamnat la moarte pentru că a ucis doi manifestanţi la Kout, la sud de Bagdad.

Tot duminică, Papa Francisc a criticat intervenţia în forţă a autorităţilor irakiene la protestele din ultimele luni. “Urmăresc cu îngrijorare situaţia din Irak. Am aflat cu durere de demonstraţiile de protest din ultimele zile întâmpinate cu intervenţii în forţă, ceea ce s-a soldat cu zeci de victim”, a spus Suveranul Pontif.  

Irakul se confruntă de două luni cu o vastă contestare, care denunţă corupţia elitelor şi amestecuri externe - mai ales al Iranului - în ţară. În această contestare fără precedent au avut loc confruntări violente şi degenerări care au depăşit un nou prag săptămâna aceasta, prin atacarea şi incendierea miercuri seara a Consulatului de la Najaf şi confruntări sângeroase, joi, soldate cu 62 de morţi.

De la începutul crizei, bilanţul violenţelor, potrivit unor surse medicale şi din poliţie, a depăşit 400 de morţi - majoritatea manifestanţi tineri şi neînarmaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.