Papa Francisc l-a demis pe episcopul Joseph E. Strickland din Tyler, Texas, unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai săi în rândul conservatorilor catolici din SUA, relatează Reuters, care citează un comunicat al Vaticanului transmis sâmbătă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este foarte rar ca un episcop romano-catolic să fie eliberat din funcţie ca atare. De obicei, episcopilor care au probleme cu Vaticanul li se cere înainte să demisioneze, iar papa acceptă demisia. Papii fac astfel de mişcări, considerate drastice, atunci când un episcop refuză cererea de demisie, notează Reuters.

Jospeph Strickland are 65 de ani, cu 10 ani mai puţin decât vârsta obişnuită de pensionare pentru episcopi.

Strickland, un utilizator prolific al reţelelor sociale, care era episcop al diecezei din 2012, a scris pe Twitter la începutul acestui an că respinge "programul Papei care subminează Depozitul Credinţei".

Demiterea a urmat unei investigaţii a Vaticanului, la începutul acestui an, privind administrarea diecezei Tyler, despre care presa catolică a spus că a inclus o analiză a modului în care au fost gestionate afacerile financiare.

Demiterea a fost anunţată simultan de Vatican şi de Conferinţa Episcopală din SUA. Niciunul dintre comunicate nu a oferit un motiv.

De asemenea, deocamdată nu există o reacţie din partea lui Strickland.

Papa Francisc l-a numit pe episcopul de Austin, Texas, Joe Vasquez, ca administrator interimar al diecezei, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.