Parlamentul European (PE) a decernat joi Premiul Saharov al drepturilor omului intelectualului uigur Ilham Tohti, condamnat la închisoare pe viaţă în China, după ce a fost găsit vinovat de ”separatism”, cu riscul de a înfuria Beijingul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un fost profesor de economie la o universitate de la Beijing, Ilham Tohti a fost condamnat în 2014 de justiţia chineză la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat de ”separatism” în urma unui proces care a provocat un val de proteste în rândul guvernelor străine şi organizaţiilor de apărarea drepturilor omului.

Candidatura sa la Premiul Saharov, care recompensează personalităţi cu ”o contribuţie excepţională la lupta în favoarea drepturilor omului în lume”, a fost prezentată de către grupul Renew Europe (liberal).

Ilham Tohti este de etnie uigură, majoritar musulmană, şi care constituie principala populaţie în Xinjiang, o vastă regiune situată în nord-vestul Chinei, însângerată ani de zile de atentate, iar în prezent supusă unui control poliţienesc drastic.

La începutul lui octombrie, China a denunţat ferm nominalizarea lui Ilham Tohti la Premiul Saharov şi a acuzat PE de ”susţinerea terorismului”.

Ilham Tohti a obţinut deja, la sfârşitul lui septembrie, Premiul Vaclav Havel, decernat de Consiliul Europei, (CoE) o instituţie distinctă de Uniunea Europeană (UE), însărcinată să promoveze democraţia şi drepturile omului.

”Agitând pretextul drepturilor omului şi libertatea, (CoE) exonerează un separatist care susţine violenţa şii terorismul”, denunţa atunci diplomaţia chineză.

Ceilalţi finalişti ai Premiului Saharov erau nişte tinere kenyene care luptă împotriva exciziei şi trei personalităţi braziliene angajate în apărarea minorităţilor şi mediului, între care liderul indian Raoni, un mediatizat apărător al popoarelor indigene, ameninţate de despădurire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.