Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat, duminică seară, că discută cu Iranul, după ce în presă au apărut informaţii că s-ar fi reuşit îmbogăţirea uraniului la un nivel de 84%, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Bloomberg, care citează două surse diplomatice, inspectori au descoperit uraniu îmbogăţit la un nivel apropiat de cel necesar pentru o armă nucleară.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, “discută cu Iranul despre rezultatele recentelor activităţi de verificare”, a precizat agenţia pe Twitter. “

“Inspectorii trebuie să stabilească dacă Iranul a intenţionat îmbogăţirea uraniului la nivelul respectiv sau acumularea a fost una neintenţionată”, ca urmare a unor probleme tehnice, notează Bloomberg.

Nivelul de îmbogăţire a uraniului depăşeşte cu mult nivelul de 3,67% - stabilit prin Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, încheiat de Republica islamică cu marile puteri - şi se apropie de nivelul de 90% al îmbogăţirii uraniului, necesar în vederea producerii unei bombe atomice.

Negocieri în vederea unei revigorări a Acordului de la Viena, lansate în aprilie 2021, se află într-un punct mort, în contextul unor tensiuni tot mai mari între Iran şi marile puteri din Occident.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.