Ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, l-a criticat pe consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan pentru că a acuzat Iranul că se pregăteşte să trimită sute de drone capabile să transporte arme în Rusia, calificând afirmaţiile drept "acuzaţii nefondate împotriva Iranului", a relatat vineri agenţia iraniană de stat IRNA, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Poziţia de principiu şi clară a Iranului împotriva războiului şi de susţinere a încetării războiului nu se aseamănă cu cea a Occidentului, care se bazează pe o abordare duală", a afirmat, vineri, Amirabdollahian. 

"Iranul îşi va continua eforturile pentru a pune capăt războiului din Ucraina şi pentru a rezolva problema pe cale politică", a adăugat el.   

Luni, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a afirmat, în cadrul briefingului de presă de la Casa Albă, că Iranul urmează să livreze ”sute de drone” Rusiei.  

"Informaţiile indică faptul că guvernul iranian se pregăteşte să furnizeze Rusiei până la câteva sute (de vehicule aeriene fără pilot), inclusiv drone capabile să transporte arme, într-un calendar accelerat", a declarat Sulliva.  

"Informaţiile noastre indică, de asemenea, că Iranul se pregăteşte să antreneze forţele ruseşti pentru a utiliza aceste UAV-uri, cu o sesiune iniţială de antrenament programată chiar la începutul lunii iulie. Nu este clar dacă Iranul a livrat deja vreunul dintre aceste UAV-uri Rusiei", a adăugat el. 

 

  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.