Eurodeputatul german Elmar Brok (CDU), acuzat de Politico că a pus vizitatori să plătească 150 de euro de persoană pentru a-l vizita la Parlamentul European şi că a cerut PE rambursări cu privire la vizite, a cerut unui consilier să verifice acuzaţiile, scrie site-ul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Brok, care a anunţat luni că nu candidează la un nou mandat de eurodeputat, şi-a schimbat astfel poziţia, după ce a respins aceste acuzaţii, notează site-ul.

Politico a publicat documente provenind de la biroul lui Brok care arată că acesta a pus vizitatori să plătească 150 de euro de persoană şi a cerut înapoi mare parte din aceeaşi sumă PE.

Astfel, din cele două surse, apare o sumă suplimentară de 18.000 de euro de la patru grupuri de vizitatori, în 2016 şi 2017, relevă aceste documente.

Biroul lui Brok a folosit banii obţinuţi de pe urma vizitelor să plătească materiale de birou, cadouri şi alte lucruri, potrivit unui fost membru al personalului, ceea ce i-a permis eurodeputatului să păstreze ”alocaţia de cheltuieli generale” - de 4.513 euro pe lună - pe care PE o acordă, a declarat această sursă sub protecţia anonimatului.

Biroul lui Brok a negat că acesta a făcut orice profit de pe urma vizitelor şi a refuzat să spună dacă vizitatori au fost rambursaţi, scrie Politico, precizând că nu există dovezi care să arate acest lucru.

Elmar Brok, în vârstă de 72 de ani, este considerat unul dintre cei mai influenţi europarlamentari şi intenţionează să-şi păstreze funcţiile în Uniunea Creştin Democrată (CDU) a Angelei Merkel şi în Partidul Popular European (PPE) după ce-şi încheie mandatul.

El a anunţat că a cerut unui consilier fiscal să verifice documentele financiare cu privire la vizitatorii săi la PE miercuri, în presa germană.

”Toate documentele au fost trimise unui consultant fiscal recunoscut de PE, pentru a verifica dacă există greşeli undeva”, a declarat el pentru publicaţia elveţiană Neue Zürcher Zeitung, precizând că verificările vizează inclusiv ”contribuţia de partcipant” pe care a cerut-o vizitatorilor.

Brok a subliniat că Parlamentul a mai verificat acest lucru şi că a utilizat corect subvenţiile cu privire la vizitatori.

Însă acuzaţiile vizează ”taxa” de 150 de euro aplicată vizitatorilor săi, subliniază Politico, despre care acesta a declarat că acoperă cheltuieli suplimentare, neacoperite de PE. Aceste fonduri i-au permis lui Brok să-i rămână bani după ce a plătit toate cheltuielile, arată documentele obţinute, precizează site-ul.

Activişti în domeniul transparenţei şi-au exprimat îngrijorarea faţă de faptul că Brok i-a pus pe vizitatori să plătească şi au îndemnat la clarificarea rapidă a acestei probleme.

”Este scandalos şi inacceptabil ca cetăţeni să plătească bani europarlamentarilor lor în contul unei vizite”, a denunţat o purtătoare de cuvânt a ONG-ului german Parliament Watch Léa Briand.

”Dacă se va descoperi că vizite educative au devenit model de afaceri pentru unii europarlamentari, acest lucru va spori dezamăgirea faţă de politică”, a insitat ea.

Brok nu este singurul europarlamentar care solicită o contribuţie financiară vizitatorilor, în contextul în care subvenţiile PE nu acoperă toate costurile, a dezvăluit revista germană Der Spiegel miercuri, citând europarlamentari sub protecţia anonimatului.

Principala problemă este ca banii să fie corect contabilizaţi, iar sumele rămase să fie restituite vizitatorilor, în numerar sau sub forma plăţii transportului înapoi acasă, declară aceşti eurodeputaţi pentru Der Spiegel.

Cazul lui Brok nu constituie ”o surpriză”, declară pentru site o jurnalistă slovenă, Anuška Delić, care face eforturi să-i determine pe eurodeputaţi să dezvăluie felul în care folosesc fonduri publice.

”Este doar alt caz, între un număr tot mai mare de cazuri documentate de abuzuri ale eurodeputaţilor ale unor fonduri şi privilegii care le-au fost acordate”, apreciază ea.

”Numai electoratul european poate pune capăt acestui lucru, europarlamentarii nu o vor face niciodată, este clar. Toate încercările de modificare a sistemului flagrant de netransparent al indemnizaţiilor europarlamentarilor au fost respinse de o majoritate”, afirmă jurnalista

La prima vedere, ”nu putem spune că domnul Brok a încălcat regulile Parlamentului”, a declarat pentru site un purtător de cuvânt al PE, precizând că instituţia ”nu poate spune ceva până nu are toate detaliile”.

Atât PPE, cât şi filiala CDU din Renania de Nord-Westfalia, landul lui Brok, au refuzat să comenteze, precizează Politico.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.