Cel puţin nouă oameni au murit şi peste 300 au fost spitalizaţi, joi, în urma unei scurgeri de gaz chimic înregistrată la o fabrică de produse din polistiren din India, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Incidentul a avut loc la uzina LG Polymers din sudul Indiei.

Sute de oameni au fost evacuaţi din zonele limitrofe, au transmis autorităţile.

Un reprezentant al autorităţilor din Visakhapatnam a spus că emanaţiile de stiren au apărut la primele ore ale zilei de joi.

„Sute de oameni l-au inhalat şi fie şi-au pierdut cunoştinţa, fie au prezentat probleme respiratorii”, a scris pe Twitter comisarul Srijana Gummalla.

Un comisar-adjunct al poliţiei din Visakhapatnam a declarat pentru Reuters că cel puţin 9 oameni au murit şi între 300 şi 400 au fost spitalizaţi. Alţi 1.500 de oameni au fost evacuaţi. Zonele de pe o rază de 3 kilometri de uzină au fost cele mai afectate.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a transmis că a discutat cu oficialii din ministerul de Interne şi cu reprezentanţi ai Autoriăţii Naţionale pentru Gestionarea Dezastrelor, care monitorizează criza.

Uzina LG Polymers fabrică produse din polistiren. Materialul brut folosit, stirenul, este foarte inflamabil şi elimină un gaz otrăvitor când arde.

Proprietarii uzinei nu au comentat incidentul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.