Incidente violente în timpul manifestaţiilor împotriva imigranţilor la Belfast

Incidente violente în timpul manifestaţiilor împotriva imigranţilor la Belfast
Foto: Sky News

Mai multe incidente violente au izbucnit marţi seara la Belfast în timpul unor manifestaţii anti-imigranţi, la o zi după un atac cu cuţitul atribuit unui refugiat sudanez, a cărui filmare a şocat întreaga ţară, relatează AFP.

Sute de manifestanţi, mulţi dintre ei cu feţele acoperite, s-au adunat în mai multe puncte din Belfast, au constatat jurnaliştii AFP prezenţi la faţa locului.

Un autobuz şi mai multe maşini au fost incendiate, potrivit jurnaliştilor AFP, iar postul de televiziune Sky News a arătat, de asemenea, mai multe case în flăcări. Locuitorii a trebuit să fie evacuaţi dintr-un bloc situat la periferia centrului oraşului, cuprins de un incendiu.

„În jurul orei 19:30 (21:30 ora României), au început să dea foc la coşurile de gunoi”, apoi „au aruncat cocktailuri Molotov”, a explicat pentru AFP unul dintre localnici, pe nume Eemran, un inginer de origine indiană în vârstă de 41 de ani. „Dintr-o dată a izbucnit focul, s-a umplut clădirea de fum, iar pompierii ne-au spus să ieşim”, a relatat el.

„E puţin înfricoşător”, a spus o altă localnică, Camila Flores, o chiliană de 36 de ani care a sosit acum o lună la Belfast pentru a lucra în cercetarea anti-cancer la universitate. „Înţeleg furia oamenilor, dar putem discuta aceste lucruri într-un mod mai paşnic”, a adăugat ea.

În jurul orei 23:00, ora locală (miercuri, ora 1:00, ora României), manifestaţia părea să se apropie de final, din cauza unei ploi puternice.

„Grupurile de bărbaţi mascaţi care incendiază case în care locuiesc familii nu sunt altceva decât un act de laşitate respingător”, a declarat prim-ministrul nord-irlandez, Michelle O'Neill. „Nimic nu poate scuza sau justifica atacurile comise în această seară”, a adăugat ea pe X, făcând din nou apel la calm.

„În această seară au izbucnit focare sporadice de tulburări în mai multe locuri din Irlanda de Nord”, a declarat comisarul adjunct al poliţiei nord-irlandeze, Ryan Henderson.

UN ATAC ŞOCANT A DECLANŞAT PROTESTELE

Personalităţi ale extremei drepte britanice, în special militantul Tommy Robinson – pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon – au lansat marţi dimineaţă, pe reţelele sociale, apeluri la manifestaţii în toată ţara, cu sprijinul şefului platformei X, Elon Musk, care i-a încurajat să „manifesteze des şi cu putere”.

Suspectul atacului cu cuţitul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost pus sub acuzare marţi seara pentru tentativă de omor, deţinerea unui obiect tăios sau ascuţit într-un loc public şi ameninţări cu moartea. El urmează să compară miercuri în faţa justiţiei.

În timp ce personalităţi anti-imigraţie cereau detalii despre atacator, în special Nigel Farage, liderul partidului Reform UK, sau Rupert Lowe, liderul partidului anti-imigraţie Restore, Ministerul de Interne a confirmat că este vorba de un refugiat sudanez, titular al unui permis de şedere valabil până în 2028.

Potrivit şefului poliţiei din Irlanda de Nord, Jon Boutcher, acesta sosise în Regatul Unit în 2023, via Paris şi apoi Dublin.

Pista teroristă este, în acest moment, exclusă, a precizat Ryan Henderson, chiar dacă motivul atacului rămâne incert.

Victima, un bărbat de aproximativ 40 de ani, a fost internată în stare gravă, cu „leziuni importante la ochi şi plăgi grave la spate şi la faţă”, potrivit lui Henderson, care a precizat că la faţa locului a fost găsit un „cuţit de bucătărie”.

Difuzat pe scară largă pe reţelele de socializare, videoclipul îl arată pe agresor aşezat peste un bărbat căzut la pământ, însângerat, lovindu-l. Se văd, de asemenea, trei bărbaţi care intervin, dintre care unul îl imobilizează pe agresor lovindu-l cu un fel de bâtă.

Incidentul a stârnit o condamnare unanimă din partea clasei politice britanice, începând cu premierul Keir Starmer, care a denunţat pe X un atac „revoltător”.

În cartierul în care a avut loc atacul luni seara, locuitorii au fost şocaţi când s-au trezit marţi. „E o nebunie, aici e un cartier liniştit”, a declarat pentru AFP o mamă de 24 de ani, care nu a dorit să-şi dezvăluie numele. Referindu-se la apelurile la proteste, ea a spus că „înţelege că toată lumea e furioasă” în faţa multiplelor atacuri cu cuţitul din Regatul Unit.

Manifestaţii violente anti-imigranţi au zguduit Irlanda de Nord în ultimii doi ani, în special în iunie 2025 şi în vara anului 2024.

Atacul de la Belfast are loc la o săptămână după o manifestaţie marcată de violenţe la Southampton, menită să denunţe modul pretins „rasist” în care poliţia locală a gestionat, în decembrie, uciderea unui student alb, Henry Nowak, de către un tânăr sikh. La aceasta au participat figuri de extremă dreapta, printre care Tommy Robinson. Dintre cele 21 de persoane arestate de la manifestaţie, două au fost deja condamnate pentru tulburarea ordinii publice la pedepse cu închisoarea de aproape trei ani fiecare.

CITEȘTE ȘI Un atac la Belfast atribuit unui refugiat sudanez reaprinde butoiul cu pulbere. Autorităţile fac apel la calm în faţa riscului de violenţe împotriva imigranţilor

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră