Un incendiu a cuprins o rafinărie de petrol, în sudul Teheranului, în urma unei explozii cauzate de scurgeri la o conductă de gaz lichid, potrivit şefului celulei de crize din capitala iraniană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un nor gros de fum negru şi flăcări erau vizibile de la mai mulţi kilometri, miercuri, la o oră de la izbucnirea sinistrului, miercuri seara, potrivit unui jurnalist AFP.

”Accidentul a fost cauzat de o scurgere la o conductă de urgenţă de gaz lichid”, iar ”o explozie a cauzat izbucnirea incendiului şi fumului care se vede”, a anunţat la televiziunea de stat şeful celulei de criză, Mansour Darajati.

Potrivit site-ului postului public, Mansour Darajati a anunţat că incendiul a izbucnit ”către ora (locală) 19.30 (17.30, ora României)” şi că nu exista ”din fericire niciun mort în acest stadiu”.

Potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, rafinăria în flăcări, aflată în serviciu din 1968, aparţine Tehran Oil Refining Company şi are o capacitate de 250.000 de barili pe zi.

Un purtător de cuvânt al societăţii a declarat că respinge ”orice speculaţie cu privire la un sabotaj al rafinăriei”, potrivit canalului pe Telegram al postului televiziunii de stat.

”Accidentul a avut loc în urma unei probleme tehnice şi suntem pe cale să controlăm incendiul”, a precizat el.

Acest incendiu la rafinăria din Teheran intervine la doar câteva ore după ce Marina iraniană a anunţat miercuri că una dintre cele mai mari nave de război ale sale Kharg, cu o lungime de peste 200 de metri, s-a scufundat în Marea Oman după mai multe ore de luptă împotriva flăcărilor unui incendiu de o origine obscură.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.