Un turn al oraşului Gaza care găzduia sediile unor mass-media internaţionale a fost spulberat de un atac anunţat cu câteva minute înainte de armata israeliană, în timp ce rachete au fost lansate din nou către regiunea Tel Aviv, ucigând un israelian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imobilul de 13 etaje, vizat de aviaţia israeliană, şi care tocmai fusese evacuat de echipele postului de informaţii Al-Jazeera şi ale agenţiei de presă americană Associated Press (AP), s-a prăbuşit, au constatat jurnaliştii de la AFP.

"Am alergat pe scări de la etajul 11 şi privim acum clădirea de departe, rugându-ne ca armata să se retragă", a scris pe Twitter cu puţin înainte de raid Fares Akram, corespondent al AP în Gaza.  

Aviaţia israeliană a distrus deja joi un turn de peste zece etaje care adăpostea birourile canalului palestinian Al-Aqsa, înfiinţat acum câţiva ani de Hamas.       

"Este un lucru teribil, foarte trist, să ţinteşti biroul Al-Jazeera şi redacţiile", a declarat pentru AFP Wael Aldahdouh, directorul postului din Qatar la faţa locului. 

Într-un comunicat, forţele israeliene au confirmat atacul asupra imobilului care găzduia "entităţi aparţinând serviciilor de informaţii ale organizaţiei teroriste Hamas".       

 În ciuda intensificării eforturilor diplomatice pentru a încerca să pună capăt luptelor, forţele aeriene israeliene au lovit mai multe locuri din enclavă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce 300 de rachete au fost lansate din nou din Gaza în direcţia Israel, potrivit armatei.

Ultimul bilanţ al autorităţilor palestiniene anunţa vineri 126 de morţi, dintre care 31 de copii şi 950 de răniţi în urma bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza de luni.              

Mai mult de 2.000 de rachete au fost lansate pe teritoriul israelian de luni, ucigând 10 persoane, dintre care un copil şi un soldat, şi rănind 560 de oameni.  

Un israelian în vârstă de 50 de ani, la volanul maşinii sale, a fost ucis de tiruri de rachete lansate către Tel Aviv, au indicat Poliţia şi serviciile de intervenţie israeliene. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.