Un judecător federal din Delaware a refuzat vineri să respingă acuzaţiile de posesie ilegală de arme de foc aduse împotriva lui Hunter Biden, unul dintre cele două cazuri penale intentate împotriva fiului lui Joe Biden, în timp ce preşedintele democrat al SUA îşi intensifică campania pentru realegere, relatează Reuters.
Judecătoarea districtuală Maryellen Noreika din Wilmington a respins cererea lui Hunter Biden de respingere a două capete de acuzare pentru că a minţit în legătură cu consumul de stupefiante ilegale atunci când a cumpărat un pistol Colt Cobra în 2018 şi un al treilea cap de acuzare pentru deţinerea ilegală a acestei arme.
Hotărârea deschide calea pentru un proces privind acuzaţiile legate de posesia ilegală a armei, programat provizoriu să înceapă pe 3 iunie la Wilmington. Hunter Biden a pledat nevinovat.
Procurorul special David Weiss a formulat în septembrie anul trecut acuzaţiile referitoare la arme, când Hunter Biden a devenit primul copil al unui preşedinte în exerciţiu care a fost inculpat. El riscă peste 20 de ani de închisoare dacă va fi condamnat pentru acuzaţiile privind armele de foc.
Candidatul republican Donald Trump, care încearcă să recâştige preşedinţia la alegerile din 5 noiembrie din SUA, se confruntă la rândul său cu patru acuzaţii penale.
Avocaţii lui Hunter Biden au susţinut că acuzaţiile privind armele de foc ar trebui să fie respinse din mai multe motive, inclusiv faptul că legea în baza căreia Hunter Biden a fost acuzat este probabil neconstituţională după ce Curtea Supremă a SUA a extins drepturile privind armele de foc printr-o hotărâre din 2022.
Echipa juridică a lui Biden a susţinut, de asemenea, că Weiss nu a fost numit în mod corespunzător, că Hunter Biden este urmărit penal în mod subiectiv şi că avea un acord obligatoriu care îl proteja de urmărire penală.
Hunter Biden a pledat, de asemenea, nevinovat pentru infracţiuni fiscale federale într-un caz separat intentat de Weiss în California, riscând până la 17 ani de închisoare dacă va fi condamnat. Procesul respectiv este programat să înceapă la 20 iunie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.