Carrie Lam a fost desemnată duminică dimineaţa drept următoarea şefă a executivului din Hong Kong, în ciuda acuzaţiilor cu privire la implicarea autorităţilor chineze în alegerile din regiunea autonomă a Chinei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Majoritatea locuitorilor nu au nicio putere de decizie în ceea ce priveşte desemnarea liderului regiunii, care este ales dintre mai mulţi candidaţi de către cei 1.200 membri ai unei ”comisii electorale”.

Însă, această disputată ”comisie electorală” este formată din loialişti ai regimului şi politicieni pro-Beijing.

Carrie Lam va deveni prima femeie aleasă la conducerea executivului din Hong Kong.

Aceasta a reuşit să obţină 777 de voturi din partea membrilor ”comisiei electorale”, prin comparaţie cu cele 365 de sufragii obţinute de rivalul John Tsang.

Însă, Tsang se bucura de mai multă popularitate în rândul celor 7,3 milioane de locuitori ai regiunii, potrivit sondajelor, dar nu avea susţinerea Beijingului.

”Prioritatea mea va fi vindecarea acestor clivaje şi reducerea frustrării, precum şi unirea societăţii pentru a putea să mergem înainte”, a declarat Carrie Lam.

De asemenea, aceasta a promis că va apăra statul de drept şi libertatea de expresie, pentru că aceste valori sunt esenţiale pentru prosperitate.

”Hong Kong are nevoie de o nouă gândire”, a precizat următoarea şefă a executivului, care-şi va prelua mandatul pe 1 iulie.

Mai multe ciocniri au izbucnit între protestatari şi forţele de ordine, care au ridicat baricade pentru a ţine demonstraţia departe de autoritatea electorală din Hong Kong.

Activiştii au denunţat o implicare directă a liderilor chinezi, pe care-i acuză că au făcut lobby pentru voturile primite de Carrie Lam.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.