Gruparea militantă libaneză Hezbollah a lansat marţi drone explozive asupra unei baze de comandă israeliene-cheie, declarând că atacul face parte din răspunsul său la recentele asasinate israeliene care au vizat, în Liban, lideri ai mişcărilor antiisraeliene, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacul asupra cartierului general al comandamentului militar israelian din Safed a avut loc în contextul în care marţi au avut loc alte două asasinate ţintite ale Israelului asupra unor membri Hezbollah, inclusiv unul la funeraliile unui comandant de rang înalt din forţa de elită a grupului, Radwan, care fusese ucis cu o zi înainte.

Hezbollah a anunţat că a lansat "o serie de drone de atac cu explozibili" asupra comandamentului militar israelian din nordul ţării, fiind pentru prima dată când a vizat acest obiectiv.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că nu s-au înregistrat pagube sau victime.

Articole ale presei israeliene şi înregistrări video postate pe reţelele sociale au confirmat că cel puţin o dronă a aterizat în interiorul zonei bazei. Hezbollah susţine că au fost lansate mai multe astfel de aparate. Se pare că drona a aterizat într-o zonă deschisă a bazei, în apropierea unei parcări, fumul de la explozie fiind vizibil în unele înregistrări.

Atacul a fost al doilea care a lovit un centru militar israelian semnificativ în ultimele zile, după un atac asupra bazei aeriene de la Muntele Meron, sâmbătă, care a provocat pagube semnificative.

ADJUNCTUL LIDERULUI HEZBOLLAH AMENINŢĂ CU NOI RIPOSTE

Într-un avertisment dur, adjunctul liderului Hezbollah, Naim Qassem, a susţinut marţi, într-un discurs televizat, că gruparea sa nu doreşte să extindă războiul în Liban, "dar dacă Israelul îl extinde, răspunsul este inevitabil, în măsura maxim necesară pentru a descuraja Israelul".

Qassem a adăugat că valul de asasinate cu ţintă precisă ale Israelului "nu poate duce la o fază de retragere, ci mai degrabă la un impuls pentru a continua rezistenţa". 

În declaraţia sa, liderul Hezbollah a menţionat uciderea, luni, a lui Wissam al-Tawil, o figură de rang înalt a Hezbollah, şi a adjunctului şefului biroului politic al Hamas, Saleh al-Arouri, săptămâna trecută.

NOI ATACURI ŢINTITE ISRAELIENE

Anterior, marţi, o dronă israeliană lovise o maşină în sudul Libanului, ucigând trei persoane aflate în ea, au relatat oficiali de securitate din zonă şi agenţia de ştiri de stat. Sursele nu i-au identificat imediat pe cei ucişi.

De asemenea, la câteva ore după atacul cu dronă al Hezbollah asupra bazei Safed, un atac israelian a lovit o maşină în satul Kherbet Selm, unde avea loc înmormântarea lui Tawil, ucigând o persoană în apropierea casei fratelui lui Tawil.

Tawil, care era responsabil pentru conducerea operaţiunilor Hezbollah în sudul Libanului, a fost cel mai important membru al grupării libaneze care a fost ucis în actualele violenţe.

Ultimele violenţe au loc în timp ce secretarul de stat american, Antony Blinken, efectuează un turneu în Orientul Mijlociu în încercarea de a împiedica extinderea războiului dintre Israel şi Hamas la nivel regional.

O escaladare bruscă a violenţelor între Israel şi Hezbollah alimentează temerile că războiul dintre Israel şi Hamas în Gaza riscă să se extindă în întreaga regiune. În ultimele trei luni, Israelul şi Hezbollah au făcut schimburi de tiruri aproape zilnic peste graniţă, forţând zeci de mii de oameni să îşi părăsească locuinţele de ambele părţi.

Peste 130 de luptători Hezbollah au fost ucişi în Liban în timpul ostilităţilor cu Israelul, cea mai gravă confruntare dintre cele două părţi de când au intrat în război, în 2006.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.