Mişcarea islamistă armată Hamas a anunţat miercuri uciderea mai multor comandanţi de-ai săi în atacuri aeriene israeliene, în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hamasul a anunţat într-un comunicat moartea lui Bassem Issa, comandantul ariprii militare a în oraşul Gaza, capitala acestei enclave palestiniene, şi a ”multor” altor comandanţi militari de rang înalt din cadrul organizaţiei, în atacuri aeriene ale armatei israeliene.

Brigada Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, nu dezvăluie identitatea celorlalţi membri ai organizaţiei ucişi în atacuri aeriene israeliene, însă a salutat, într-un comunicat, ”curajul” ”comandanţilor” şi ”combatanţilor” care s-au ridicat  în timpul agresiunii forţelor de ocupaţie - numele dat de Hamas israelului - vizând poziţii ale mişcării.

Serviciul israelian de informaţii interne Shin Beth a anunţat cu puţin timp mai înainte moartea lui Bassem Issa şi a altor trei lideri ai organizaţiei în atacuri aeriene vizând enclava palestiniană cu două milioane de locuitori.

PESTE 1.000 DE PROIECTILE TRASE CĂTRE ISRAEL

Shin Beth anunţă că forţe israeliene i-au ucis pe Jamaa Tahla, mâna dreaptă a lui Mohammed Deif, numărul unu în aripa armată a mişcării, pe Gamal Zabda, şeful dezvoltării capacităţilor tehnologice ale mişcării, şi pe Khazem Khatib, conducătorul departamentului de inginerie al Hamas.

Serviciile israeliene anunţă că au ucis în total aproximativ alţi ”zece” oficiali din cadrul Hamas, dar şi cadre din Jihadul Islamic, a doua cea mai importantă grupare islamistă armată don Fâşia Gaza, într-o serie de atacuri aeriene, începând de luni seara.

Aceste atacuri - care continuau miercuri - au loc ca represalii faţă de ”baraje” de proiectile lansate de către Hamas şi Jihadul Islamic, începând de luni seara, către Israel.

Armata israeliană anunţă că peste 1.000 de proiectile palestiniene au fost trase începând de luni seara către teritoriul israelian.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.