Hackerii ZeroBytes care au furat date de la fiscul francez au anunţat că au vândut date furate, declaraţii care nu au putut fi verificate imediat, în timp ce Guvernul francez se afla într-o reuniune de criză, relatează AFP.
Hackerii au anunţat luni că fişierele au fost vândute unui număr de două persoane cu o sumă de "milioane de euro", însă refuză să spună mai multe despre cumpărători.
"Datele sunt în continuare de vânzare", anunţă cei doi hackeri, în contextul în care aceeaşi bază de date poate fi vândută mai multor clienţi.
ZeroBytes susţine că este alcătuit din doi hackeri care se prezintă ca fiind francezi.
AFP a discutat cu grupul pe Telegram, în baza unor coordonate publicate pe un forum dark web consacrat datelor furate.
Întrebaţi ce obiective au, cei doi au răspuns că nu au "motivaţii precise" în afară de "bani, îmi imaginez".
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFiP) a confirmat la 14 august două pătrunderi - la sfârşitul lui iunie şi la sfârşitul lui iulie - şi furtul unor date aparţinând unui număr de cel puţin 678.000 de particulari şi profesionişti şi al aproximativ 200.000 de conturi din fişiere cadastrale.
Între datele fiscale ale particularilor furate se află numele şi prenumele, venitul fiscal de referinţă, coeficientul familial de impozitare sau rata de prelevare la sursă.
Precizia acestor fişiere alimentează temeri cu privire la escrocherii ţintite.
În economia infracţională cibernetică, hackerul care pătrunde într-un sistem nu este, în general, cel care exploatează după aceea informaţiile, iar bazele de date furate sunt revândute adesea unor "specialişti" în fraude.
Înainte de a ataca fiscul francez, ZeroBytes a revendicat pe forumuri dark web piratări ale supermarketurilor Intermarché şi Federaţiei Franceze de Handbal.
Grupul a anunţat în vară că a furat date de la un mare operator de telefonie francez şi de la un grup hotelier. Aceste atacuri nu au fost, însă, confirmate de către ţinte.
Ele sunt "uşor de piratat", îşi explică ZeroBytes interesul faţă de Franţa.
Parchetul din Paris a deschis o anchetă cu privire la "extragere frauduloasă de date" şi "asociere de răufăcători". Premierul francez Sébastien Lecornu a convocat o reuniune de criză interministerială.
Cei 678.000 de utilizatori afectaţi au început să fie contactaţi individual de luni, pentru a fi avertizaţi împotriva unor escrocherii ţintite.




























