Guvernul ucrainean alocă peste 1,2 miliarde de grivne (aproximativ 29,8 milioane de euro) în vederea construirii de fortificaţii în regiunile din nord-estul Ucrainei, anunţă marţi premierul ucrainean Denîs Şmîhal, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La cererea administraţiilor militare regionale din Harkov şi Cernihiv, peste 1,2 miliarde de grivne au fost alocate de la rezerva bugetului de stat”, anunţă într-un comunicat Guvernul ucrainean.

Regiunea Harkov urmează să primească 911, 5 milioane de grivne (22,6 milioane de euro), iar regiunea Cernihiv peste 363 de milioane de grivne (nouă milioane de euro), precizează Kievul.

”Aceste fonduri sunt destinate construirii unor structuri de inginerie militară şi fortificaţii”, se arată în comunicat.

Şeful Administraţiei Militare Regionale Harkov, Oleg Sînegubov, îşi exprimă recunoştinţa faţă de susţinerea Guvernului de la Kiev.

”Capacitatea apărării rămâne prima şi cea mai importantă sarcină”, subliniază el.

”Până la urmă, regiunea noastră de frontieră este bombardată zilnic, în mod constant, de ocupanţi. Armata rusă încearcă să treacă prin apărarea noastră, iar Forţele Armate ale Ucrainei poartă bătălii dificile zilnic”, declară Sînegubov.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.