Guvernanţii germani au aprobat miercuri un plan de retragere a trupelor de la baza aeriană Incirlik, în urma unei dispute diplomatice dintre Berlin şi Ankara. Decizia vine după ce autorităţile turce au blocat din nou o vizită a parlamentarilor germani la baza Incirlik, care găzduieşte atât trupe ale coaliţiei anti-ISIS, cât şi trupe ale aliaţilor NATO, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Germania are de gând să-i mute pe cei 280 de soldaţi staţionaţi la baza aeriană în Iordania, dar vrea să reducă orice pertubare a operaţiunilor coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic din Siria şi Irak.

Luna trecută, autorităţile turce au impus noi restricţii pentru accesul parlamentarilor la soldaţii germani de la Incirlik.

Pentru a evita orice abuz şi din motive istorice, armata germană este subordonată direct parlamentarilor, ci nu guvernului de la Berlin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.