Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul cu bombă care a provocat moartea a 12 persoane vineri într-o moschee din suburbiile oraşului Kabul, a indicat agenţia americană SITE, specializată în supravegherea activităţii online a grupării jihadiste, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Drama s-a produs în timpul rugăciunilor, provocând în special moartea imamului şi rănind 15 persoane, a doua zi după încetarea focului provizoriu de către talibani şi guvernul afgan, care susţinut în paralel o reuniune în vederea relansării negocierilor de pace.                

SI a afirmat că o bombă a fost plasată în moschee şi declanşată după intrarea credincioşilor în edificiu, a precizat SITE sâmbătă seară. 

Atentatul a avut loc a doua zi după încetarea focului pentru 72 de ore între insurgenţp şi forţele guvernamentale de Eid el-Fitr, sărbătoarea musulmană care marchează sfârşitul Ramadanului.           

Acest armistiţiu s-a încheiat sâmbătă seară şi de atunci nu au fost raportate ciocniri între talibani şi forţele guvernamentale. 

Armistiţiul a fost anunţat după o reluare a violenţelor la 1 mai, data la care americanii au început să retragă oficial ultimele lor trupe încă prezente în ţară.             

Pe 8 mai, mai mult de 50 de persoane au fost ucise şi alte o sută rănite într-un cartier şiit din Capitală de o explozie cu bombă plasată într-o şcoală de fete. Este vorba despre cel mai sângeros atentat într-un an.     

Autorităţile i-au acuzat pe talibani, dar aceştia au negat că au fost autorii.                

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.