Ginerele şi consilierul preşedintelui american Jared Kushner a provocat o adevărată furtună anunând o eventuală amânare a alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, după care a revenit asupra declaraţiilor pe care le-a făcut, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numai şi numai Congresul Statelor Unite are puterea să schimbe data alegerilor.

Însă declaraţiile soţului Ivankăi Trump, fiica mai mare a locatarului Casei Albe, au reaprins speculaţii cu privire la un subiect deosebit de sensibil.

Întrebat de revista Time dacă poate garanta că alegerile se pot desfăşura la data prevăzută, acest consilier foarte influent al şefului statului american a rămas evaziv.

”Eu nu sunt sigur că mă pot pronunţa într-un sens sau altul, însă, în acest stadiu, acest lucru este prevăzut”, a răspuns el.

La puţin timp după aceste declaraţii şi în urma unei adevărate furtuni la Washington, Kushner a difuzat un scurt comunicat.

”Nu cunosc vreo discuţie în vederea unei schimbări a datei alegerilor prezidenţiale”, precizează el în comunicat.

La sfârşitul lui aprilie, Joe Biden, candidatul democrat la fotoliul de la Casa Albă, s-a declarat convins că Donald Trump are să încerce ”într-un fel sau altul” să amâne scrutinul.

”Eu nu am avut niciodată în vedere să schimb data”, i-a răspuns miliardarul republican, care candidează la al doilea mandat de patru ani.

”De ce-aş face asta?”, adăuga Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.