Israelul trebuie ”să găsească un mijloc de ajutorare” a palestinienilor ”să se integreze în ansamblul Orientului Mijlociu”, cere unul dintre emisarii americani care au participat la negocierile între Israel şi Hamas, Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, într-un interviu realizat înaintea atacurilor israeliene de duminică în Fâşia Gaza şi difuzat duminică seara de CBS News, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cel mai important mesaj pe care am încercat să-l transmitem liderilor israelieni, acum că Războiul (din Fâşia Gaza) s-a terminat, este: dacă vreţi să integraţi Israelul în tot Orientul Mijlociu trebuie să găsiţi un mijloc de a ajuta poporul palestinian să prospere şi să se descurce mai bine”, a declarat în acest interviu la CBS News ginerele lui Donald Trump.

Interviul, înregistrat în avans, a fost realizat înaintea atacurilor israeliene în Fâşia Gaza, duminică, şi înaintea sosirii, luni, a lui Jared Kushner şi a emisarului american Steve Witkoff în Israel.

”Este o situaţie foarte dificilă şi o dinamică foarte complexă”, a recunoscut Jared Kushner.

”În acest moment, Hamasul a făcut exact ceea ce se putea aştepta de la o organizaţie teroristă, adică a încercat să se reconstituie şi să-şi recucerească poziţiile”, a subliniat el.

Însă, dacă se degajează ”o alternativă viabilă”, ”Hamasul va eşua, iar Fâşia Gaza nu va constitui o ameninţare la adresa Israelului în viitor”, a dat el asigurări.

REDESCHIDEREA UNUI PUNCT DE TRECREA FORNTIEREI ÎNTRE FÂŞIA GAZA ŞI ISRAEL

Întrebat despre perspectiva unui stat palestinian, Jared Kushner a apreciat că cuvântul ”«stat» înseamnă lucruri diferite pentru persoane diferite”.

”Lucru asupra căruia ne concentrăm pentru moment este crearea unei situaţii de securitate comune şi de oportunitate economică pentru israelieni şi palestinieni, pentru ca ei să poată trăi paşnic unii alături de ceilalţi în mod durabil”, a declarat el.

Punctul de trecrea frontierei Kerem Shalom - între Israel şi Fâşia Gaza - a fost redeschis la o zi după o serie de atacuri israeliene asupra teritoriului palestinian, a anunţat luni un oficial israelian în domeniul securităţii.

Kerem Shalom a fost redeschis ”în deplină conforimtate cu acordul” de încetarea focului care se află în vigoare de la 10 octombrie, a anunţat acest oficial.

Duminică, Israelul a anunţat că suspendă intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza ”până la noi ordine” şi a acuzat Hamasul de faptul că a încălcat acordul, o acuzaţie dezminţită de mişcarea islamistă palestiniană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.