Şapte persoane au murit şi alte câteva au fost rănite într-un accident petrecut în Bavaria, în noaptea de joi spre vineri, în care a fost implicat un microbuz suspectat că transporta imigranţi ilegali, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Microbuzul de tip Mercedes Vito se îndrepta spre Munchen şi transporta peste 20 de persoane, iar şoferul încerca să evite un punct de control pe autostradă, la aproximativ cincizeci de kilometri de graniţa dintre Austria şi Germania. Potrivit primelor informaţii, o echipă de patrulă a poliţiei federale a încercat să verifice vehiculul, dar şoferul a accelerat apoi şi a fugit.

Vehiculul a ieşit de pe şosea la o intersecţie între municipalităţile bavareze Ampfing şi Waldkraiburg, a precizat poliţia.

Întrebat de AFP dacă vehiculul transporta într-adevăr imigranţi, un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că identitatea ocupanţilor "este încă în curs de verificare".

Răniţii au fost transportaţi la spitale din apropiere.

O anchetă a fost încredinţată departamentului de investigaţii penale..

Acest accident a avut loc într-un moment în care, de la începutul lunii octombrie, Berlinul a înăsprit controalele la frontierele de pe flancul estic al Germaniei. Sosirea imigranţilor ilegali, în principal de origine siriană şi afgană, provoacă dezbateri aprinse în această ţară, a cărei capacitate de primire se epuizează.

"Numărul de persoane care sosesc în prezent este prea mare", a declarat din nou săptămâna aceasta cancelarul Olaf Scholz, la prezentarea măsurilor de accelerare a expulzării persoanelor ale căror cereri de azil sunt respinse.

Această situaţie este exploatată de extrema dreaptă, care a obţinut duminica trecută rezultate record în două scrutine regionale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.