Liderul social-democraţilor (SPD) din Germania, Martin Schulz, a anunţat că nu va mai ocupa funcţia de ministru de Externe în noul guvern, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Coaliţia dintre conservatorii lui Merkel şi social-democraţii conduşi de Schulz trebuie să fie aprobată printr-un vot în interiorul SPD.

Schulz, care este ţinta unor critici din interiorul propriului partid, a declarat că nu vrea ca rolul său de ministru de externe să pună în pericol coaliţia.

Partidul de centru-stânga va conduce şase ministere, inclusiv cele de finanţe şi de afaceri externe.

„Comunic cu această ocazie decizia mea de a nu face parte din guvernul federal şi în acelaşi timp sper sincer că vor înceta cu această ocazie dezbaterile din interiorul SPD”, a spus Schulz.

Presa din Germania susţine că anumiţi membri din SPD se opuneau ideii ca Martin Schulz, fostul preşedinte al Parlamentului European, să devină ministru de Externe.

De asemenea, există informaţii că relaţia lui Schulz cu Sigmar Gabriel, actualul ministru de externe şi membru SPD, ar fi una tensionată.

După mai bine de patru luni de negocieri, un record pentru perioada de după război a Germaniei, Uniunea Creştin Democrată a ajuns la o înţelegere cu SPD pentru a forma o coaliţie care va conduce guvernul.

Mulţi membri SPD se tem că intrarea într-o coaliţie cu Democrat-Creştinii lui Merkel şi cu Uniunea Social Creştină ar putea dăuna imaginii partidului pe termen lung.

 

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.