Germania va prelungi restricţiile pentru combaterea coronavirusului până pe 7 martie, dar şcolile şi saloanele de coafură ar putea să fie deschise mai devreme, au convenit, miercuri, cancelarul Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri federale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul de infecţii zilnice noi în Germania a scăzut, determinându-i pe unii lideri regionali să preseze pentru stabilirea unui calendar pentru a uşura restricţiile, dar îngrijorările cresc cu privire la impactul mai multor variante ale virusului asupra numărului de cazuri.

”Ştim că aceste mutaţii sunt acum o realitate şi cu aceasta (rata infecţiei) va creşte. Întrebarea este cât de repede va creşte ”, a declarat Merkel jurnaliştilor într-o conferinţă de presă.

Conform acordului, se vor face unele excepţii de la carantina strictă care este în vigoare de la mijlocul lunii decembrie.

Saloanelor de coafură li se va permite să se redeschidă de la 1 martie, iar landurile vor putea decide cum să reîncepă cursurile şcolare.

Merkel, care a adoptat o strategie prudentă pe tot parcursul pandemiei, a declarat că grădiniţele şi şcolile primare au prioritate.

Restul economiei se va redeschide treptat acolo unde răspândirea virusului scade la nu mai mult de 35 de cazuri noi la 100.000 de oameni pe parcursul a şapte zile. Miercuri, acest număr a fost de 68, după ce a scăzut de la maximul de aproape 200 la sfârşitul lunii decembrie. Ultima oară cînd ponderea a scăzut sub nivelul de 50 a fost în luna octombrie.

Unele asociaţii de afaceri şi industrie au presat pentru o reducere a restricţiilor cât mai curând posibil, invocând daunele cauzate celei mai mari economii europene, care s-a contractat anul trecut cu 5%.

”Situaţia este gravă. Cerem urgent un plan de relaxare”, au declarat industria BDI şi grupurile de angajatori BDA.

 Cu toate acestea, institutul de cercetări economice Ifo a apreciat că o prelungire a carantinei până la jumătatea lunii martie este suportabilă şi că o relaxare mai rapidă, care ar declanşa o creştere a numărului de cazuri ar putea crea daune mai mari.

Germania a raportat miercuri 8.072 de cazuri noi de COVID-19 şi alte 813 decese, aducând numărul total de decese la 62.969.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.