Treizeci şi unu de persoane au fost rănite, dintre care una grav, după ce două trenuri de montagne russe s-au ciocnit în parcul tematic Legoland din Germania, a anunţat, joi, Poliţia bavareză, potrivit Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Două trenuri mici care transportau până la 20 de persoane s-au ciocnit când primul tren era staţionat, iar al doilea nu a reuşit să frâneze suficient "dintr-un motiv nedeterminat" şi s-a izbit de acesta, a precizat Poliţia într-un comunicat.  

Printre răniţi se numără zece copii, un adolescent şi un tânăr de 20 de ani, a precizat aceeaşi sursă. 

În total, 16 persoane au fost spitalizate, dar nu au fost oferite detalii despre starea persoanei grav rănite.  

Accidentul a avut loc joi după-amiază devreme în parcul tematic Legoland din Günzburg, Bavaria. Este unul dintre cele mai cunoscute parcuri de distracţii din Germania, cu 64 de atracţii, printre care se numără şi "roller coaster" pentru amatorii de senzaţii tari. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.