George W. Bush, preşedinte al Statelor Unite în urmă cu 20 de ani, a declarat sâmbătă, la comemorarea victimelor seriei de atacuri teroriste, că la acel moment întreaga lume avea să afle, în moduri diferite, că viaţa se schimba pentru totdeauna.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El s-a aflat la ceremonia din Shanksville (Pennsylvania), unde s-a prăbuşit Zborul 93 în urmă cu două decenii. Tot aici au fost prezenţi şi vicepreşedinta în funcţie Kamala Harris, fostul vicepreşedinte Dick Cheney şi alţi oficiali.

Bush, însoţit de soţia lui, Laura, conducea naţiunea când atacurile au avut loc şi el este cel care a condus invazia în Afganistan şi a semnat legislaţia pentru crearea memorialului din Shanksville.

Fostul preşedinte a declarat sâmbătă: „În urmă cu 20 de ani, am aflat toţi, în moduri diferite, în locuri diferite, dar toţi în acelaşi moment, că vieţile noastre se schimbau pentru totdeauna”. 

El a adus un omagiu victimelor, spunând că vieţile lor rămân valoroase ţării şi multor familii. „Astăzi, ne amintim pierderea voastră. Împărtăşim durerea voastră şi îi onorăm pe bărbaţii şi femeile pe care i-aţi iubit atât de mult”.

Bush a vorbit despre şocul provocat de atacuri, despre eroism şi despre sacrificiile făcute de cei care au acţionat atunci în prima linie.„Eram mândri de naţiunea noastră rănită”. La fel ca actualul şef de la Casa Albă şi ca vicepreşedinta Harris, Bush a făcut apel la unitate.

În seria de atacuri au murit 2.977 de oameni. 

Preşedintele Biden şi soţia lui, Jill, ajung sâmbătă în toate locurile implicate în atacurile revendicate de gruparea al-Qaeda din Afganistan - New York, Shanksville (Pennsylvania) şi Pentagon (Arlington, Virginia).

Patru avioane de pasageri au fost deturnate pe 11 septembrie 2001. Două au lovit turnurile gemene World Trade Center din New York, unul s-a prăbuşit peste o clădire a Pentagonului, în apropiere de Washington DC, iar al patrulea, pe un câmp din Pennsylvania, după ce pasagerii au ripostat acţiunii teroriştilor.

Gruparea extremistă islamistă al-Qaeda a plănuit atacurile din Afganistan. Conduşi de Osama Bin Laden, militanţii au învinuit Statele Unite şi aliaţii lor pentru conflictele din lumea musulmană.

Cincisprezece dintre cei care au deturnat avioane erau saudiţi, ca Bin Laden, doi erau din Emiratele Arabe Unite, unul din Egipt şi unul din Liban.

La mai puţin de o lună după atacuri, preşedintele George W Bush a condus invazia din Afganistan, susţinută de o coaliţie internaţională, pentru a eradica al-Qaeda şi pentru a-l prinde pe Bin Laden.

În 2011, trupele americane l-au localizat şi ucis pe Bin Laden în Pakistan.

Presupusul planificator al atacurilor din 11 septembrie 2001, Khalid Sheikh Mohammad, a fost arestat în Pakistan în 2003. De atunci el se află în custodia SUA în Guantanamo (Cuba) şi aşteaptă să fie judecat.

Trupele americane şi ale coaliţiei au părăsit Afganistanul după aproximativ 20 de ani, pe 31 august 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.