George Floyd, un american de culoare prezentat drept un om generos care şi-a pierdut locul de muncă din cauza pandemiei covid-19, a murit cu faţa la pământ şi gâtul sub genunchiul unui poliţist alb la Minneapolis, în nordul Statelor Unite, unde a venit din Texas pentru a începe o nouă viaţă, relatează AFP:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Toată lumea îl iubea pe fratele meu”, declara Philonese Floyd marţi, la o zi după această moarte care a provocat manifestaţii în mai multe oraşe şi a relansat apeluri la despărţirea de un rasism ”sistemic” în America.

”Era un uriaş blând”, a declarat el la CNN. ”Nu a făcut niciodată rău nimănui”.

Defunctul, care avea 46 de ani, a lucrat mai întâi ca şofer de camion în Minnesota, apoi ca agent de pază într-un restaurant, Conga Latin Bistro, înainte ca pandemia să-l lase făcă loc de muncă.

”Ne făcea să ne simţim în securitate”, a declarat pentru postul public de radio NPR Luz Maria Gonzalez, o clientă fidelă a localului. ”La sfârşitul serii spunea «hei, Luz, am să aştept împreună cu tine până urci în taxi”.

Alţii evocă paşii pe care-i făcea George Floyd pentru a-şi îmbunătăţi  viaţa.

”Îmi amintesc că spunea că voia să atingă lumea. Voia să aibă un impact în lume”, a povestit la postul KPRC de la Houston, unde au făcut împreună Liceul Jack Yates, Jonathan Veal, un prieten din copilărie.

George Floyd, înalt, a strălucit mereu la baschet şi la fotbal american şi a încercat şi hop-hop.

Însă a plecat de la Houston pentru că nu reuşea să-şi găsească de lucru.

Veal spune că a vorbit ultima oară cu prietenul său în ianuarie, prin SMS.

”Sunt lucruri mici pe care trebuie să le pun în ordine pentru micuţii mei”, i-a scris atunci George Floyd. ”Credinţa mi se întoarce acolo unde ar trebui să fie”.

Însă, la 25 mai, aşa cum arată o înregistrare de mai multe minute care a devebit viralăpe Internet, George Floyd a murit după ce un poliţist l-a apăsat cu genunchiul pe gât, în timp ce era culcat pe burtă pe stradă, neînarmat şi încătuşat.

”Vă rog, vă rog, nu pot să respir”, spune el.

Poliţia îl suspecta că a folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari pentru a cumpăra ţigări, după ce un angajat al unui magazin a sunat la numărul de urgenţă 911.

”SĂ-ŞI SCHIMBE VIAŢA”

Bridgett Floyd consideră că moartea fratului său pe mâna poliţiei ”îţi rupe sufletul”.

”Este exact ceea ce i-au făcut. Mi-au ucis fratele. El striga după ajutor”, a declarat ea pentru NBC News

Patru poliţişti au fost condediaţi după decesul lui George Floyd. Derek Chauvin, cel care a stat cu genunchiul pe gâtul său, a fost arestat vineri şi inculpat de omor prin imprudenţă.

George Floyd "era pur şi simplu un înger pe pământ”, a reacţionat prietena sa, Courtney Ross, la CBS News.

”Iar noi l-am diabolizat şi l-am ucis”, a declarat ea.

George Floyd avea, potrivit presei, doi copii. Roxie Washington, mama fiicei lor în vârstă de şase ani, la Houston, l-a prezentat ca pe un tată devotat.

”Pentru că era aşa de mare, oamenii credeau că ar căuta scandal”, a declarat ea, citată de Houston Chronicle.

”Dar era o persoană iubitoare şi îşi iubea fiica”.

Unul dintre vechii prieteni ai lui George Floyd, Stephen Jackson, a devenit vedetă NBA. Ceea ce nu le-aschimbat prietenia, dă asigurări sportivul.

”Ne spuneam Twin (geamăn)”, a declarat Jackson, vizibil emoţionat, într-o înregistrare video postată pe Instagram.

”El era pe cale să-şi schimbe viaţa”, mutându-se în Minnesota cu munca pentru a susţine nevoile copiilor săi, a declarat el.

”Băiatul meu făcea tot ceea ce trebuia, iar ei mi l-au ucis”, spune el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.