Gardienii Revoluţiei din Iran anunţă că patru dintre membrii săi au fost ucişi în atacul din Siria, atribuit Israelului

Gardienii Revoluţiei din Iran anunţă că patru dintre membrii săi au fost ucişi în atacul din Siria, atribuit Israelului
Foto: X

Corpul Gardienilor Revoluţiei, trupele de elită ale regimului islamic din Iran, a confirmat că patru consilieri militari au fost ucişi sâmbătă într-un atac asupra Damascului, în Siria, a anunţat televiziunea de stat iraniană Press TV, relatează SkyNews.

Gărzile Revoluţiei au acuzat Israelul de asasinarea membrilor săi.

Un comandant al acestui corp paramilitar şi unul dintre adjuncţii săi s-au numărat printre cei ucişi, potrivit presei de stat siriene.

Un băcan din apropierea locului unde a avut loc lovitura a declarat că a auzit cinci explozii consecutive la ora locală 10:15. Ulterior, el a văzut cadavrele unui bărbat şi ale unei femei care erau luate de acolo, precum şi trei persoane rănite.

"Magazinul s-a cutremurat. Am rămas înăuntru pentru câteva secunde, apoi am ieşit şi am văzut fumul care ieşea din spatele moscheii", a declarat bărbatul.

O clădire rezidenţială cu patru etaje din cartierul Mazzeh din Damasc, capitala Siriei, a fost bombardată sâmbătă într-un atac care ar fi provocat moartea a cinci persoane şi pe care presa oficială siriană l-a atribuit Israelului, a scris AFP. În clădirea respectivă avea loc o "reuniune a liderilor pro-iranieni", potrivit unei organizaţii a opoziţiei siriene. Imobilul, care era folosit de consilierii iranieni care sprijină guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a fost în întregime spulberat de "rachete israeliene cu ţintă precisă".

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră