Bilanţul epidemiei noului coronavirus în Regatul Unit ar fi atins deja 41.000 de morţi, potrivit unei analize realizate de ziarul Financial Times (FT) pe baza ultimelor date comunicate de Institutul Naţional britanic de Statistică (ONS), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această extrapolare efectuată de cotidianul economic are la bază date difuzate marţi de ONS, care iau în calcul morţile din afara spitalelor - spre deosebire de datele prezentate de Ministerul Sănătăţii, care nu le include.

Potrivit ultimului bilanţ comunicat marţi de autorităţile sanitare, epidemia s-a soldat cu 17.337 de morţi în spitalele din Regatul Unit.

Acest bilanţ a crescut cu 828 de decese într-o zi, anunţa marţi Ministerul britanic al Sănătăţii.

Numărul total al contaminărilor a crescut de la 124.743, câte se înregistrau luni, la 129.044.

Bilanţul morţilor prezentat marţi a fost stabilit de autorităţi până luni la ora 16.00 GMT (19.00, ora României), iar cel al contaminărilor a fost întocmit pe baza datelor care erau disponibile până marţi la ora 8.00 GMT (11.00, ora României).

Însă mpactul epidemiei asupra societăţii britanice este mai mare decât cel stabilit prin acest bilanţ, potrivit ONS, care ia în calcul şi morţi în afara mediului spitalicesc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.