Premierul desemnat Siegfried Mureşan anunţă că Andrea Chiş, propusă pentru portofoliul Justiţiei, a primit aviz negativ în comisia de specialitate a Parlamentului. Mureşan spune că prin acest aviz negativ „pesediştii arată că vor vota oricând împotriva independenţei justiţiei şi pentru apărarea clientelei de partid”.
„Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ ministrului propus al Justiţiei, Andreea Chiş, o desemnare independentă, cu o carieră de succes în spate şi o persoană cunoscută pentru atitudinea reformatoare faţă de justiţie. Am propus un ministru independent pentru o justiţie independentă, iar PSD nu e de acord”, afirmă Siegfried mureşan într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul desemnat mai spune că tot mai mulţi oameni „înţeleg că PSD se opune modernizării României, iar argumentele pe care le invocă sunt doar pretexte”.
„Prin avizul negativ de astăzi, pesediştii arată că vor vota oricând împotriva independenţei justiţiei şi pentru apărarea clientelei de partid”, mai spune Mureşan.



























