Un incendiu de o intensitate excepţională a cuprins marţi în câteva ore peste 10.000 de hectare de vegetaţie în masivul Corbières, în departamentul Aude, din sudul Franţei, şi a rănot nouă persoane, civili şi pompieri, dintre care una a suferit arsuri grave, relatează BFM TV.
„Incendiul se dezvoltă foarte rapid”, a avertizat prefectura Aude într-un comunicat.
Flăcările, alimentate de rafale de vânt, s-au propagat din păduri şi tufişuri şi au ajuns în satul Saint-Laurent-de-la-Cabrerisse, lângă Caracassonne, unde au mistuit locuinţe.
Spre seară, incendiul mistuise 10 000 de hectare de pădure în doar câteva ore. Mai multe comune au fost afectate de flăcări, printre care Ribaute, Saint-Laurent-de-la-Cabrerisse, Tournissan, Jonquières şi Coustouge.
Cel puţin 4 800 de locuinţe au rămas fără electricitate.
Autostrada A9, care face legătura între Franţa şi Spania, a fost închisă în cursul serii.
Într-un tweet, preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj de sprijin destinat pompierilor şi victimelor. „Toate mijloacele naţiunii sunt mobilizate”, a asigurat el, îndemnând la „cea mai mare prudenţă”.
Turiştii din campingurile din Lagrasse şi Fabrezan au fost evacuaţi preventiv, precum şi aproximativ treizeci de case din Tournissan, un alt sat din zonă, unde cel puţin o casă a fost parţial distrusă de flăcări, precum şi mai multe grădini, unde locuitorii încercau să oprească înaintarea focului cu ajutorul furtunurilor de grădină, a constatat un fotograf AFP.
„Focul se propagă foarte repede, deoarece condiţiile meteorologice sunt nefavorabile, este una dintre cele mai uscate zone din departament şi vântul bate puternic”, a declarat pentru AFP secretara generală a prefecturii Aude, Lucie Roesch.
Elicopterele de stingere a incendiilor au efectuat zboruri multiple pentru a impiedica flăcările sa ajungă la locuinţeele din satele Lagrasse, Fabrezan, Tournissan, Coustouge, Saint-Laurent-de-la-Cabrerisse, însă uneori in zadar.
Au fost mobilizaţi mai mult de 1.200 de pompieri la sol, aproximativ o sută de agenţi de poliţie, 9 aeronave Canadairs, 5 avioane Dash şi două elicoptere.
Departamentul Aude fusese plasat marţi în alertă roşie pentru incendii de pădure, cu un risc „foarte ridicat” de incendiu, în contextul unui val de căldură care s-a instalat în sud-vestul Franţei, potrivit Météo-France.
De la începutul verii, mai multe incendii au izbucnit în departamentul Aude, afectat de secetă şi caniculă. Unul dintre acestea, la începutul lunii iulie, cel mai mare din 1986, a cuprins 2.000 de hectare şi a mobilizat aproape 1.000 de pompieri în apropiere de Narbonne.
Afectat de secetă şi de defrişarea viilor, care aveau rolul de barieră naturală împotriva focului şi încetineau avansul flăcărilor, departamentul Aude a cunoscut o creştere semnificativă a suprafeţelor arse în ultimii ani.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.