Franţa, Germania şi Marea Britanie şi-au exprimat miercuri ”marea îngrijorare” faţă de voinţa afişată de către Iran de a îmbogăţi uraniu la un nivel de 60% la instalaţa nucleară subterană de la Natanz, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi, guvernele Franţei, Germaniei şi Regatului Unit (E3) am luat notă cu o mare îngrijorare de anunţul Iranului la (Agenţia Europeană a Energiei Atomice) AIEA, la 13 aprilie, a lansării îmbogăţirii uraniului la (un nivel de) 60%, prin folosirea unor centrifuge avansate”, anunţă într-un comunicat cele trei state europene semnatare ale Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

Parisul Londra şi Berlinul deplâng un anunţ  ”deosebit de regretabil în timp ce toţi participanţii la JCPoA (acronomul englez al acordului nuclear) şi Statele Unite au început negocieri substanţiale cu obiectivul de a ajunge rapid la o soluţie diplomatică în vederea revitalizării şi restaurării JCPoA”.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Iranul, care a informatAIEA cu privire la decizia sa de a îmbogăţi uraniu la nivelul de 60%, urmează să pună în funcţiune aproximativ 1.000 de centrifuge avansate în intalaţia nucleară de la Natanz.

La instalaţia de la Natanz a avut loc în weekend o pană electrică suspectă, catalogată de către Teheran drept ”terorism nuclear” şi atribuită Israelului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.