Franţa a făcut apel la Uniunea Europeană pentru a lua în considerare noi sancţiuni impuse Iranului din cauza implicării sale în războiul civil din Siria şi a programului său balistic. Demersul face parte din încercările francezilor de a convinge SUA să păstreze un acord cu Iranul din 2015, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele american Donald Trump a impus data de 12 mai ca termen limită pentru a rezolva „deficienţele teribile” ale acordului cu Iranul, care a fost pus la punct în timpul mandatului lui Barack Obama, sau va reîncepe să impună sancţiuni Iranului.

Ca răspuns, cei trei semnatari europeni, Franţa, Marea Britanie şi Germania, au propus noi sancţiuni pentru iranienii care susţin guvernul sirian în războiul civil precum şi pentru programul balistic al Teheranului, conform unui document analizat de Reuters.

„Suntem hotărâţi să ne asigurăm că acordul de la Viena este respectat”, a spus Jean-Yves Le Drian, ministrul de externe francez.

„Dar nu trebuie să excludem responsabilitatea Iranului în proliferarea rachetelor balistice în Orientul Mijlociu. Şi acest lucru trebuie discutat pentru a se ajunge la o poziţie comună”, a adăugat el.

Documentul confidenţial face referire la „transferarea rachetelor şi tehnologiei de rachete iraniene” în Siria şi la aliaţii Teheranului, cum ar fi rebelii Houthi din Yemen şi Hezbollah în Liban.

Ministrul de Externe al Iranului a criticat comentariile lui Le Drian, spunând că nu ar trebui să aibă loc negocieri privind ceea ce Iranul numeşte arme de apărare.

„Speram ca după vizita sa recentă la Teheran şi după negocierile cu oficialii iranieni, să înţeleagă politicile de apărare ale Iranului”, a spus purtătorul de cuvânt iranian Bahram Qasemi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.