Un schimb de focuri de armă s-a soldat cu patru răniţi uşori şi un altul grav, marţi seară, la Nîmes, în Franţa, într-un cartier sărăcăcios afectat de traficul de droguri, au declarat surse apropiate anchetei şi justiţiei pentru Le Figaro.
Incidentul a avut loc în jurul orei 20.00, când un grup de persoane aflate într-un vehicul a deschis focul asupra unui grup de tineri la intrarea într-un bloc de locuinţe.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, trei dintre membrii grupului au fost loviţi de gloanţe şi doi de schije.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Cei trei bărbaţi înarmaţi au fugit cu maşina lor, iar un vehicul incendiat a fost găsit puţin mai târziu la Marguerittes, în apropiere de Nîmes.
Procurorul din Nîmes, Cécile Gensac, a declarat pentru AFP că niciunul dintre răniţi, care au suferit răni la nivelul membrelor inferioare, nu are leziuni care să le pună viaţa în pericol şi că nu a fost stabilită nicio legătură, "în stadiul actual", cu descoperirea vehiculului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.