François Léotard, un fost ministru al Culturii şi apoi al Apărării, în timpul Războiului din fosta Iugoslavie, un apropiat al lui Édouard Balladur, a murit marţi la vârsta de 81 de ani, a anunţat într-o postare pe Twitter preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează BFMTV.
"François Léotard a servit statul şi a purtat o mare idee a culturii. Odată cu dispariţia sa, noi pierdem un spiril liber, un cărturar şi un om al angajamentului. Varul său natal, Franţa pe care a apărat-o, Republica pe care a iubit-o suferă azi o mare pierdere”, scrie şeful statului francez pe reţeaua de socializare.
Un absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie (ENA), născut în 1942 într-o familie de foşti monarhişti, el şi-a început cariera politică în Cabinetul lui Michel Poniatowski, ministru de Interne la acea vreme.
Acesta este începutul unei ascensiuni fulgerătoare.
Imediat după ce a fost ales deputat-primar la Fréjus, în 1977, el a lansat UDF în 1978, cu obiectivul de a-l ajuta pe preşedintele de atunci Valéry Giscard d'Estaing să înfrunte nişte alegeri legislative care se anunţau dificile.
Această maşină nu avea însă să-l împiedice pe preşedintele de centru să fie înfrânt de către François Mitterrand trei ani mai târziu.
Înm 1984, François Léotard refuză o listă comună în alegerile europene cu RPR, condus atunci de către Jacques Chirac, care se pregătea să ocupe fotoliul de la Palatul Élysée. Unii analişti vîd în acest refuz o veleitate prezidenţială.
François Léotard, în vârstă de 40 de ani atunci, grijuliu cu imaginea sa în presă, se înconjoară cu activişti de dreapta, de la Alain Madelin la Gérard Longuet şi Claude Malhuret.
La intrarea lui Jacques Chirac la Matignon, în 1986, François Léotard devine ministru al Culturii.
În plină austeritate, noul ministru, al cărui frate este Philippe Léotard, taie voios bugetele instituţiilor culturale.
El este cel care a apărat şanterul coloanelor Buren la Palatul Regal, lângă sediul ministerului său, şi privatizarea TF1.
François Léotard se distanţează de Charles Pasqua, ministrul de Interne şi un prieten apropiat al lui Jacques Chirac, după care anunţă că refuză să-i susţină candidatura la preşedinţie în 1988 şi se apropie de Raymond Barre.
După realegerea lui François Mitterrand, el se apropie de François Bayrou, care încearcă să întocmească o listă în alegerile europene prin care să-i pună piedici.
Apreciat de noul premier Édouard Balladur, el este numit în 1993 ministru al Apărării şi gestionează prezenţa Căştilor Albastre franceze în fosta Iugoslavie şi apoi intervenţia trupelor franceze în Rwanda.
După victoria lui Jacques Chirac la Palatul Élysée, în 1995, el devine preşedintele UDF, după care încearcă, fără succes, să devină preşedintele regiunii Provence-Alpes-Côte d'Azur.
Afectat în campania electorală de mai multe dosare judiciare, primarul din Fréjus îşi părăseşte comuna, pe care a condus-o timp de 20 de ani.
În urma unor probleme grave de sănătate şi unei condamnări la zece luni de închisoare - cu suspendare - privind ”finanţarea ilegală a unui partid politic şi spălare de capitaluri”, în 2004, François Léotard se retrage treptat din viaţa politică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
