Conform publicaţiei turceşti Fotomaç, atacantul francez Karim Benzema ar putea fi o ţintă pentru clubul Fenerbahce Istanbul, în următoarea perioadă de transferuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fenerbahce se află pe locul al patrulea în campionat şi pe locul 20 în Liga Europa, unde a jucat deja două meciuri, şi este evident că gruparea „canarilor galbeni” se confruntă cu dificultăţi majore în ofensivă.

Conducerea clubului este în căutarea unui atacant şi evaluează mai multe opţiuni. Printre acestea se află şi Karim Benzema, care joacă la Al-Ittihad, dar a intrat în ultimul an de contract.

În timpul unei întâlniri cu preşedintele clubului, Sadettin Saran, pentru a analiza lotul, antrenorul Domenico Tedesco ar fi declarat că are nevoie de un atacant mai decisiv, un „marcator capabil să finalizeze”. Agenţii lui Karim Benzema vor fi contactaţi acum pentru a analiza situaţia. Dacă răspunsul este pozitiv, procesul de transfer va continua. Dacă nu, se vor purta negocieri pentru ceilalţi jucători nominalizaţi, relatează Fotomaç.

Însă clubul din Istanbul este, se pare, pregătit să facă orice pentru a-l transfera pe atacantul francez, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea lui Jhon Duran. Împrumutat de la Al-Nassr în această vară, atacantul columbian nu s-a ridicat pe deplin la înălţimea aşteptărilor şi a suferit numeroase accidentări de la sosirea sa la echipă. Unul dintre obstacolele importante în transferul lui Benzema ar putea fi salariul mare al francezului, care câştigă în prezent 50 de milioane de euro pe an în Arabia Saudită.

Sosit la Al-Ittihad în 2023, Karim Benzema a intrat în ultimul an al contractului său cu clubul saudit, care expiră la sfârşitul lunii iunie 2026. Atacantul în vârstă de 37 de ani, care a câştigat campionatul şi cupa în Arabia Saudită sezonul trecut, nu şi-a prelungit încă înţelegerea cu Al-Ittihad şi nu a comentat cu privire la viitorul său.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.