Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko a anunţat că a fost testat pozitiv cu covid-19, pe fondul unei agravări a situaţiei epidemiei în ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am primit un test de depistare covid pozitiv”, a anunat marţi pe Twitter Poroşenko, în vârstă de 55 de ani, care suferă de diabet, ceea ce creşte riscurile unor simptome severe şi complicaţii.

Petro Popoşenko a anunţat că se îngrijeşte ”acasă” şi că a fost nevoit să-şi anuleze vizite regionale, în toiul campaniei în vederea alegerilor locale de la 26 octombrie, în care Partidul său Solidaritate Europeană (prooccidental) candidează.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Unul dintre cel mai bogaţi oameni din Ucraina, care a condus această fostă republică sovietică din 2014 în 2019, ”este bine” pentru moment, a declarat pentru AFP una dintre purtătoarele sale de cuvânt.

Ucraina se confruntă cu o accelerare a epidemiei noului coronavirus şi înregistrează în prezent aproximativ 3.000 de cazuri pe zi, de la 800 câte înregistra în iulie.

Peste 204.000 de cazuri de covid-19, dintre care 3.627 mortale, au fost înregistrate de la începutul epidemiei în această ţară cu aproximativ 40 de milioane de locuitori, situată la porţile Uniunii Europene (UE).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.