Fostul preşedinte columbian Álvaro Uribe a fost eliberat după două luni de arest la domiciliu, în cadrul unei investigaţii privind influenţarea unor martori şi fraudă, a decis sâmbătă o judecătoare din Bogotá, relatează TVE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce şi-a prezentat detaliat argumentele, judecătoarea Clara Ximena Salcedo Duarte a anunţat decizia de a-i reda libertatea lui Uribe, care a condus ţara între anii 2002 şi 2010.

Uribe, care a participat online la audiere, a scris ulterior pe Twitter: „Mulţumesc lui Dumnezeu”.

Procesul a început în 2012, când Uribe l-a acuzat pe senatorul de stânga Ivan Cepeda că ar fi orchestrat un complot pentru a-l asocia cu grupări paramilitare de dreapta. În 2018, instanţa a declarat că Cepeda a colectat informaţii de la foşti luptători în cadrul activităţii sale şi că nu a plătit sau presat foşti paramilitari. În schimb, Uribe a fost cel vinovat, potrivit instanţei, care a adăugat că aliaţii acestuia au întreprins noi eforturi de influenţare a martorilor, chiar şi după hotărârea sa iniţială.

După ce pe 4 august a fost plasat în arest la domiciliu, Uribe a renunţat la fotoliul său de senator.

Sâmbătă seară, el a fost felicitat de preşedintele Statelor Unite. Într-un mesaj publicat pe Twitter, Donald Trump a spus: „Felicitări fostului preşedinte Álvaro Uribe, un erou, care a primit Medalia Prezidenţială a Libertăţii şi un aliat al ţării noastre împotriva Castro-Chavismului. Voi fi mereu alături de prietenii noştri columbieni”.

Trump a revenit, făcând referire la rivalul său democrat, Joe Biden, pe care l-a numit „o marionetă a Castro-Chaviştilor”.

„Biden este sprijinit de socialistul Gustavo Petro, un mare învins şi fost lider al guerillei M-19. Biden este slab privind socialismul şi va trăda Columbia. Eu sunt cu voi!”, a mai scris Trump.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.