Fostul preşedinte american Barack Obama a criticat, într-un discurs susţinut sâmbătă, administraţia Trump pentru felul în care a gestionat criza sanitară provocată de noul coronavirus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Rareori un fost preşedinte american s-a pronunţat referitor la acţiunile celui aflat în funcţie. Comentariile făcute de Obama vin după ce Donald Trump a scris săptămâna aceasta, într-un mesaj publicat pe Twitter, că fostul preşedinte ar trebui chemat să dea explicaţii în Senat.

„Să fim sinceri, o boală ca aceasta nu face decât să sublinieze inegalităţile şi greutăţile suplimentare cu care comunităţile afro-americane se confruntă dintotdeauna în această ţară”, a spus Obama la începutul discursului adresat absolvenţilor universităţilor înfiinţate în special pentru a deservi comunităţile afro-americane. „Observăm asta în impactul disproporţionat al Covid-19 asupra comunităţilor noastre”, citează The Guardian.

În discurs, Obama a criticat răspunsul federal la criză: „Mulţi dintre cei responsabili nici măcar nu se prefac a fi la conducere”. 

Până în prezent, Statele Unite au înregistrat peste 1,4 milioane de contaminări, iar mai mult de 88.000 de oameni au murit din cauza noului coronavirus. O mare parte dintre cei bolnavi aparţin comunităţilor de culoare. În plus, zeci de milioane de oameni şi-au pierdut locurile de muncă.

„Nu sunt vremuri normale. Vi se cere să vă găsiţi drumul într-o lume care se confruntă cu o pandemie devastatoare şi cu o teribilă recesiune”, le-a mai spus Obama absolvenţilor.

El a adăugat că nedreptăţile în cazul afro-americanilor nu sunt puţine, dând exemplu uciderea lui Ahmaud Arbery, un alergător de culoare neînarmat, împuşcat de un fost poliţist din Georgia care l-a urmărit împreună cu fiul lui, în plină zi, printr-un cartier.

„Vedem asta când un bărbat de culoare iese să alerge şi unii simt nevoia să îl oprească, să îl chestioneze şi să îl împuşte, dacă el nu se supune interogatoriului lor. (...) Dacă lumea va deveni mai bună va depinde de voi”, a mai afirmat fostul preşedinte.

Deşi Barack Obama a evitat să critice acţiunile lui Trump din ultimii an, într-o convorbire telefonică dezvăluită săptămâna trecută, el a descris răspunsul Guvernului la epidemie ca „un dezastru haotic absolut” şi s-a întrebat dacă decizia Departamentului de Justiţie de a renunţa la acuzaţiile aduse fostului consilier pe probleme de securitate naţională Michael Flynn ar putea pune în pericol „statul de drept” în SUA.

Remarcile l-au făcut pe liderul Senatului, Mitch McConnell, să îi transmită fostului preşedinte „să îşi ţină gura”. În ultima săptămână a apărut online şi #Obamagate, pe care un fost analist CIA l-a descris ca „hashtag în căutarea unui scandal”.

Înainte de Obama, absolvenţilor le-au vorbit muzicieni şi actori precum Steve Harvey, Anthony Hamilton, Doug E Fresh, Wyclef Jean, Common şi Kevin Hart.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.