Premierul demis al Pakistanului, Imran Khan, condamnat la trei ani de închisoare pentru acuzaţii de corupţie pe care le neagă, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un tribunal din Islamabad l-a găsit vinovat că nu a declarat banii pe care i-a câştigat din vânzarea de cadouri de stat.

Echipa lui Khan a declarat că va face apel.

Judecătorul a dispus arestarea imediată a fostului premier, iar acesta a fost luat în custodie de la domiciliul său din Lahore.

Khan a fost ales în 2018, dar a fost înlăturat anul trecut în urma unui vot de neîncredere.

În momentul în care a fost anunţată decizia instanţei, o mulţime, din care făceau parte şi câţiva avocaţi ai acuzării, a început să scandeze în faţa clădirii "Imran Khan este un hoţ".

În luna mai, Khan a fost arestat pentru că nu s-a prezentat la tribunal aşa cum i s-a cerut. El a fost apoi eliberat, arestul fiind declarat ilegal.

De atunci, partidul său a fost supus unor presiuni intense din partea autorităţilor.

Mulţi oficiali de rang înalt au plecat, iar mii de susţinători au fost arestaţi, fiind acuzaţi că au fost implicaţi în protestele care au urmat arestării lui Khan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.