Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sărbătorit la începutul acestei săptămâni - de la distanţă - redeschiderea cultului musulman a fostei Biserici ortodoxe Sfântul Mântuitor din Chora de la Istanbul, închisă de patru ani în vederea transformării acesteia în moschee, relatează AFP.
Şeful statului turc a ordonat în vare lui 2020 ca fost biserică bizantină - transformată în muzeu în urmă cu aproape 80 de ani şi care face parte din Patrimoniul UNESCO - să fie transformată în moschee, la fel ca Bazilica Sfânta Sofia.



Biserica Sfântul Mântuitor din Chora, construită de bizantini în secolul a V-lea, denumită şi Biserica Chora (Kariye, în turcă), a fost transformată în moschee după Cucerirea Constantinopolului de către otomani în 1453, iar apoi în muzeu, după al Doilea Război Mondial.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)



În afară de istoria sa seculară care rivalizează cu cea Sfintei Sofia, mica Biserică Chora este cunoscută prin mozaicuri magnifice şi fresce care datează din secolul al XIV-lea, inclusiv o compoziţie monumentală a Ultimei Judecăţi.



După al Doilea Război Mondial, edificiul a fost supus unei restaurări îndcelungate realizată de către o echipă de istorici de artă americani şi a fost deschisă publicului în 1958.
Anunţul în 2020 al reconversiei în moschee a provocat temeri cu privire la conservarea mozaicurilor şi frescelor din edificiu.
Islamul interzice reprezentări figurative.
Grecia a denunţat atunci ”altă provocare a credincioşilor şi comunităţii internaţionale”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.