Forţe conduse de către Rusia şi-au început joi retragerea din Kazahstan, unde au fost trimise pentru a susţine puterea împotriva unor revolte fără precedent, anunţă Minitsrul rus al Apărării, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O ceremonie solemnă la care au participat militari din cadrul Organizaţiei Tratatului Securităţii Colective (OTSC), o alianţă militară condusă de către Moscova, care au participat la operaţiune, a avut loc joi la Almaty, principalul oraş kazah, potrivit unui corespondent AFP.

”Operaţiunea de menţinerea păcii s-a terminat (...). Sarcinile au fost îndeplinite”, şi-a exprimat satisfacţia generalul rus Andrei Serdiukov, comandantul contingentului OTSC, din care fac parte 2.030 de militari ruşi, belaruşi, armeni, tadjici şi kîrgîzi, trimis în această fostă republică sovietică din Asia Centrală la 6 ianuarie.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, aceste trupe au început ”să pregătească materialul militar şi tehnic în vederea încărcării în aeronave ale avaţiei ruse, în vederea unei întoarceri la baza lor permanentă”.

Această retragere urmează să se încheie în zece zile, potrivit preşedintelui kazah Kasim-Jomart Tokaiev şi OTSC.

Kazahstanul a fost zguduit săptămâna trecută de violenţe fără precedent de la proclamarea independenţei, în 1991.

Aceste violenţe s-au soldat cu zeci de morţi şisute de răniţi şi au condus la desfăşurarea contingentului de menţinerea păcii condus de Rusia şi la arestarea a cel puţin 12.000 de persoane.

Cele mai grave violenţe au avut loc la Almaty - schimburi de focuri, jefuirea unor magazine şi incendierea prmăriei şi reşedeinţei prezidenţiale.

Aceste revolte au fost catalogate drept o agresiune ”teroristă” de către autorităţi - care nu au furnizat însă probe concludente în acest sens.

Ele au izbucnit în urma unor manifestaţii împotriva unei scumpiri a carburanţilor, pe fondul unei degradări a nivelului de trai şi unei corupţii endemice în această fostă republică sovietică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.