Forţele Aeriene ucrainene anunţă luni că u interceptat în noaptea de duminică spre luni 13 ţinte aeriene ruse - două rachete de croazieră de tip Kalibr, şapte drone de tip Shahed şi patru vehicule aeriene fără pilot (UAV), relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nicio persoană nu a fost rănită în aceste atacuri, care au avariat două blocuri, anunţă o purtătoare de cuvânt a Comandamentului ucrainean de Sud, Natalia Gumeniuk.

Apărarea aeriană a fost afectată de condiţii meteorologice nefavorabile, potrivit acesteia.

O ”furtună extrem de puternică pe mare şi furtuni puternice” au avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni, precizează ea.

ÎNAINTARE LA BAHMUT, 200 DE RUŞI UCIŞI

Pe de altă parte, aramata ucraineană a anunţat anterior ”lupte grele” în weekend, când peste 20 de confruntări armate au avut loc în regiunea Doneţk (est), în principal la Lîman, Marinka şi Bahmut.

Statul Major General anunţă că a efectuat 25 de atacuri aeriene în ultima zi.

Atacuri intensive cu artileria şi obuziere au avut loc la Kupiansk, în regiunea Harkov, în care aramata rusă încearcă să intre de o lună, potrivit armatei ucrainene.

Statul major ucrainean dă asigurări că toate încercările ruse de a cuceri teritoriu au fost respinse.

Pe frontul din Doneţk (est), au avut loc schimburi de focuri ”indirecte”, fără înaintări.

Ucrainenii anunţă că se afl ă în avangardă la Bahmut.

Trupe ucrainene ”păstrează iniţiativa, continuă operaţiuni de asalt şi împing inamicul înapoi. În ultima zi, forţe ucrainene au avansat 600 până la 1.000 de metri pe flancurile din sudul şi nordul Bahmutului”, anunţă un purtător de cuvânt al Grupului de Est al Forţelor armate ucrainene, Serghii Cerevatîi.

Aproximativ 200 de militari ruşi au fost ucişi în ultima zi, iar o serie de echipamente ruseşti au fost distruse, anunţă Cerevatîi.

CNN scrie că nu poate verifica în mod independent revendicarea unor cuceriri teritoriale sau pierderi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.