Focuri de armă în Senatul filipinez, în care s-a refugiat de trei zile ”arhitectul” războiului împotriva drogurilor al lui Rodrigo Duterte, pe care Guvernul vrea să-l aresteze şi predea Curţii Penale Internaţionale, care-l caută cu privire la crime împotriva umanităţii

Focuri de armă în Senatul filipinez, în care s-a refugiat de trei zile ”arhitectul” războiului împotriva drogurilor al lui Rodrigo Duterte, pe care Guvernul vrea să-l aresteze şi predea Curţii Penale Internaţionale, care-l caută cu privire la crime împotriva umanităţii

Mai multe focuri de armă au fost auzite miercuri seara de către jurnalişti AFP în Senatul filipinez, în care s-a refugiat principalul însărcinat cu lupta împotriva drogurilor din timpul preşedinţiei lui Rodrigo Duterte, senatorul Ronald dela Rosa, fostul şef al poliţiei, căutat de către Curtea Penală Internaţională (CPI), relatează AFP.

Cel puţin cinci focuri de armă au răsunat, la câteva minute după intrarea mai multor militari filipinezi înarmaţi cu puşti de asalt şi care purtau veste antiglonţ, au constatat jurnaliştii.

Ronald dela Rosa, un senator în funcţie şi un fost şef al poliţiei, s-a refugiat - de trei zile - în Camera Superioară a Parlamentului filipinez, pentru a nu fi arestat, în timp ce Guvernul încearcă să pună în aplicare un mandat internaţional de arestare emis de CPI pe numele acestuia în noiembrie.

"Suntem atacaţi", a anunţat preşedintele Senatului, Alan Peter Cayetano, un aliat al lui dela Rosa, într-o înregistrare video difuzată în direct pe pagina sa de Facebook, fără să facă alte precizări.

Un senator, Robin Padilla, de asemenea un aliat al lui dela Rosa, a fost văzut apoi urcând scările şi cerând jurnaliştilor să plece de la faţa locului.

Senatorul dela Rosa a cerut mai înainte armatei filipineze să pună capăt tentativelor Guvernului de a-l aresta şi extrăda în Olanda, pentru a fi judecat cu privire la crime împotriva umanităţii.

Ronald dela Rosa - mai cunoscut după supranumele "Bato" - a fost desemnat de către CPI drept coautor în războiul împotriva drogurilor al fostului preşedinte Rodrigo Duterte şi este acuzat, de asemenea, de crime împotriva umanităţii cu privire la omoruri.

"Nu îndemn la o susţinere violentă. Cer o susţinere paşnică", a declarat presei Ronald dela Rosa.

El i-a îndemnat pe "camarazii în uniformă" şi pe foştii săi colegi de clasă de la Academia Militară a Filipinelor - care formează majoritatea corpului ofiţerilor Forţelor armate filipineze, "să-şi facă auzită vocea", pentru ca Guvernul preşedintelui Ferdinand Marcos să nu-l "predea străinilor".

Miercuri, în faţa sediului Senatului, aproximativ 500 de poliţişti antirevoltă înfruntau aproximativ 250 de manifestanţi care cereau arestarea şi predarea CPI a unei persoane pe care o prezintă drept "arhitectul" războiului împotriva drogurilor purtat de către Rodrigo Duterte.

Ronald dela Rosa nu a mai fost văzut în public din noiembrie.

El a apărut luni, pentru a participa la un vot neaşteptat, care le-a permis susţinătorilor lui Rodrigo Duterte să preia controlul Senatului.

Noua conducere a Senatului a anunţat că va autoriza arestarea senatorului dela Rosa doar dacă este autorizată de către un tribunal filipinez.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră