Cerul din nordul Fâşiei Gaza a fost luminat de rachete de semnalizare şi explozii, în timp ce bombardamentele s-au intensificat joi seara târziu, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jurnalistul CNN Nic Robertson, aflat în Israel, la Sderot, în apropiere de graniţa cu Gaza, a văzut cum rachete de semnalizare au luminat cerul joi seara timp de mai bine de 30 de minute. Volumul de rachete de semnalizare a fost mai intens decât s-a văzut în ultimele săptămâni, începând cu 7 octombrie.

Obiectivul rachetelor de semnalizare părea să se afle în zona Beit Hanoun din nordul Fâşiei Gaza, care se află la aproximativ 3,5 km de Sderot, a declarat Robertson.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Jurnalistul Ben Wedeman de la CNN, care a relatat ani de zile din Fâşia Gaza, spune că Beit Hanoun, care nu este la fel de populată ca oraşul Gaza din apropiere, este una dintre zonele unde, în mod tradiţional, au loc primele mişcări militare ale Forţelor de Apărare ale Israelului.

De asemenea, se pare că există o perdea de fum care acoperă terenul, sugerând o posibilă mişcare a trupelor în aceste zone.

Nic Robertson a declarat că se pare că două rachete au fost lansate dinspre Gaza în acest timp. De asemenea, în apropiere s-au auzit focuri de artilerie.

Intensificarea focului vine după ce armata israeliană a anunţat că a încercuit oraşul Gaza.

CITEȘTE ȘI Netanyahu: Ne aflăm la apogeul bătăliei. Forţele israeliene au avut succese impresionante şi au trecut deja de periferia oraşului Gaza / Şeful Statului Major descrie cum au loc luptele / Israelul a pierdut 18 soldaţi

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.