Primul scrutin din alegerile primare în vederea desemnării democratului care să-l înfrunte pe Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane s-a transformat într-un fiasco, luni seara (ora locală), din cauza incapacităţii organizatorilor de a publica rezultatele, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Atunci când vor fi anunţate rezultatele, am sentimentul că vom avea un foarte frumos succes aici, în Iowa”, a declarat senatorul Bernie Sanders, favorit în sondaje în primul stat care a votat. ”Această zi marchează începutul sfârşitului lui Donald Trump”, a subliniat heraldul aripii stângi.

Între candidaţii mai moderaţi, fostul primar Pete Buttigieg a susţinut şi el un discurs foarte dur, mergând până la a se declara ”victorios”. ”Iowa, ai surprins ţara”, a spus el.

Joe Biden, creditat pe primul loc în intenţiile de vot la nivel naţional de luni de zile, s-a arătat prudent, prezicând un vot ”strâns”.

Un semn al unei posibile contraperformanţe a fostului vicepreşeinte al lui Barack Obama este faptul că anturajul senatoarei Amy Klobuchar, care nu s-a impus în sondaje la nivel naţional, a apreciat că aceasta se va afla cel puţin la egalitate cu el.

”Ştim că există întârzieri, dar ştim şi că suntem peste aşteptările noastre”, a declarat această aleasă democrată din Midwest.

La fel ca ceilalţi Amy Klobuchar urma să plece cu un avion în New Hampshire, al doilea stat care votează, la 11 februarie, în contextul în care învingătorul în Iowa este necunoscut.

La cinci ore după ce au început "caucus"-urile, Partidul Democrat nu era în măsură să spună când urmează să fie anunţate rezultatele - cel mai târziu marţi (ora locală), potrivit unor publicaţii americane. Organizatorii evocau ”incorenţe” în compilare şi explicau că vor să se asigure de fiabilitatea datelor.

FRUSTRARE PALPABILĂ

Ei au dezminţit, însă, orice nereguli, în contextul în care tabăra lui Trump i-a acuzat imediat pe liderii democraţi că trişează.

Frustrarea era însă palpabilă, într-o ţară care s-a confruntat cu alte probleme în organizarea alegerilor.

”Aplicaţia menită să transmită partidului rezultatele caucus-rilor nu a funcţionat şi nici sistemul telefonic de urgenţă”, a protestat echipa lui Biden într-o scrisoare adresată organizatorilor, cerând ”explicaţii” şi dreptul de a examina ”metodele”.

Acest fiasco se adaugă unui sistem deja complex, cu aproximativ 1.700 de "caucus"-uri sau adunări în care alegătorii s-au grupat pentru a-şi desemna candidatul, în două tururi de scrutin, într-o atmosferă uneori tumultuoasă.

Iowa, un mic stat rural, acoperit de zăpadă în această perioadă a anului, lansează alegerile primare din anii '70. El este important pentru că este primul. El trimite puţini delegaţi în vederea desemnării, la final, a candidatului la Casa Albă, însă un rezultat bun sau o contraperformanţă poate schimba dinamica unei candidaturi.

Bernie Sanders contează, astfel, pe o victorie pentru a se afirma în faţa lui Joe Biden în intenţiile de vot, a lui Pete Buttigieg şi a senatoarelor Elizabeth Warren şi Amy Klobuchar dintr-un total de 11 candidaţi rămaşi în cursă.

Timothy Formanek, în vârstă de 45 de ani, este un independent care votează cu democraţii anul acesta şi l-a ales pe Joe Biden, ”cel mai experimentat”. ”Cred că el va ajuta cu adevărat la redresarea Americii, mai ales după ceea ce am trăit de trei ani şi jumătate”, declară el.

În afară de clivajele programelor din aripa stângă - reprezentate de Bernie Sanders şi Elizabeth Warren - şi de un curent mai moderat - reprezentat de Joe Biden, Pete Buttigieg sau Amy Klobuchar -, baza democrată speră mai ales să-l găsească pe cel sau să o găsească pe cea care va fi cel/cea mai în măsură să îl înfrângă pe preşedintele republican la 3 noiembrie.

Numai că nu toţi au aceeaşi viziune asupra acestui candidat ideal.

Brody Diehn, în vârstă de 22 de ani, consideră că  "Bernie" este ”cel mai bun să se ridice împotriva corupţiei Guvernului nostru”. Acest casier într-o băcănie din Des Moines o apreciază şi pe Elizabeth Warren, dar nu pe Joe Biden.

”Dacă ar fi Biden împotriva lui Trump aş vota cu Trump, pentru că eu cred că Biden este problema Partidului Democrat. Sunt alese aceleaşi persoane an de an şi este un eşec”, denunţă el.

RECONCILIERE SAU REVOLUŢIE

Preşedintele în exerciţiu a obţinut din prima victoria în "caucus"-urile republicane în Iowa - o simplă formalitate.

Însă umbra sa plana asupra alegerilor democrate. Trump urmează să-şi susţină marţi discursul anual despre starea Uniunii, înainte să fie achitat, miercuri, aproape sigur, în procesul destituirii sale.

Indiferent că sunt nou-veniţi ca Pete Buttigieg (38 de ani) sau în vârstă ca Bernie Sanders (78 ani) şi Joe Biden (77 ani), fiecare vrea să fie candidatul capabil să-l împiedice pe preşedintele republican în exerciţiu să obţină al doilea mandat.

Miliardarul Michael Bloomberg, un fost primar al New Yorkului, a sărit peste aceste "caucus"-uri şi şi-a concentrat imensa avere asupra statelor care votează mai târziu şi care trimit mulţi delegaţi în vederea învestirii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.